Baia și Captain Planet

336
1 min citire
Câți fengșuiști, atâtea opinii. Se pare că modelul oriental de echilibrare a locuințelor cu ajutorul elementelor primordiale suferă modificări dramatice de la o firmă de design la alta.
Astfel, dacă unii experți zic că baia e ușor de amenajat, cu două trei scoici în decor și o zugrăveală marină, alții susțin cu tărie că este extrem de greu să găsești mobilier pentru baie, deoarece spațiul este mic. Evident, cei din urmă au și soluția: apelați la firmele de design interior, dați-le niște bani și cât ai zice "fengșui" apar vreo 200 de piese de mobilier, special concepute pentru băi.
Cei curajoși, care au tăria de caracter să se pună cu apa, focul și pământul și să își transforme casa într-un veritabil sanctuar pentru Captain Planet, trebuie să știe că baia trebuie amenajată în același stil cu restul încăperilor. Exemplu bun: sufrageria în stil modern minimalist – baia în stil modern minimalist. Exemplu prost: sufrageria în stil manelistico-opulent – baia în stil rustic. Deci atenție la "linia" casei.
Pentru o baie mică, nuanțele indicate sunt cele deschise, care dau impresia de spațialitate. Se acceptă bej, galben, verde sau portocaliu deschis, lila, alb și orice combinație între ele.
Pentru o baie mare, cele mai indicate culori sunt negru, maro și mov închis... (nu e o glumă).
Ca mobilier, sunt recomandate soluțiile de depozitare pe verticală, pentru a nu aglomera în mod inutil baia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0313 secunde