Ban Ki-moon: Raportul ONU va confirma folosirea armelor chimice în Siria

104
1 min citire
Ban Ki-moon: Raportul ONU va confirma folosirea armelor chimice în Siria - ban-1379142818.jpg
Raportul experților ONU 'va conchide de o manieră zdrobitoare' că au fost folosite arme chimice în Siria, a apreciat vineri secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, potrivit Agerpre.ro.
Fără să atribuie în mod direct responsabilitatea folosirii acestor arme președintelui sirian, înaltul reprezentant al Națiunilor Unite l-a acuzat pe Bashar Al-Assad că a 'comis numeroase crime împotriva umanității'. El s-a declarat de asemenea 'convins că responsabilii vor da socoteală atunci când totul se va termina'.
Raportul experților ONU care au anchetat la fața locului acuzațiile privind masacrul cu arme chimice din 21 august din apropiere de Damasc este așteptat luni, 16 septembrie, potrivit diplomaților. Mandatul inspectorilor ONU nu prevede ca ei să-i desemneze pe cei responsabili de folosirea acestor arme. Ban a prevăzut prezentarea raportului, luni, în Consiliul de Securitate al ONU.
Secretarul general al ONU, care se adresa jurnaliștilor, a precizat totuși că nu a primit încă raportul ca atare. 'Cred că raportul va conchide de o manieră zdrobitoare că au fost folosite arme chimice, chiar dacă nu pot să o spun pentru moment în mod public înainte de a primi acest raport', a declarat Ban.
SUA și aliații lor acuză regimul sirian de comiterea masacrului cu arme chimice din 21 august, soldat cu mai multe sute de morți. Damascul dezminte orice responsabilitate iar Rusia i-a acuzat pe rebelii sirieni că au folosit gaz toxic pentru ca regimul să fie acuzat și pentru a provoca lovituri occidentale împotriva Damascului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.062 secunde