Ca să poată face față dobânzilor majorate

Băncile sunt dispuse să reeșaloneze ratele pensionarilor

399
3 min citire
Pentru mulți pensionari este imposibil să mai pună ban pe ban, să-și mai schimbe ceva prin locuință, în condițiile în care pensia este mică, medicamentele sunt scumpe, utilitățile la fel. Bătrânețea devine umilitoare, vârstnicul fiind nevoit să împrumute bani pentru a putea trăi de pe o zi pe alta. Foarte puțini bătrâni sunt clienții băncilor și acum, în vreme de criză, condițiile de acordare a creditelor sunt și mai aspre. O grijă în plus pentru ei este cum îi ajută banca în cazul în care rata a fost majorată și pensia nu le mai ajunge.
Cel mai greu îi vine unui pensionar să-și plătească iarna factura la căldură și, dacă nici familia nu-l poate ajuta, se împrumută de la bancă. Dacă până în momentul crizei vârstnicul obținea relativ ușor un împrumut, acum s-au înăsprit condițiile de acordare ale unui credit de nevoi personale. Mai grav este că, dintre cei care au reușit deja să încheie un contract cu banca, o parte a ajuns să plătească ratele mult mai mari, din cauza dobânzilor majorate.
Am luat legătura cu reprezentanții Casei Județene de Pensii Constanța (CJP) pentru a vedea dacă, în caz de neplată a ratelor la bancă, unui pensionar i se poate opri pensia. "Casa de Pensii poate, cel mult, să fie parte terță, dar, asigurăm pensionarii că banca nu poate interveni. CJP Constanța poate sista încetarea pensiei dacă beneficiarul a decedat, dacă nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia sau dacă urmașul a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor", a declarat Gabriela Goschin, director adjunct al CJP Constanța.
"În caz de deces, pensia este sistată parțial pentru că, dacă decedatul are copii de vârstă școlară sau până în 26 de ani și își continuă studiile, primește 50% din pensie. Pensia este sistată parțial și în cazul în care soțul/soția primește pensia de urmaș", ne-a explicat Oscar Beneș, directorul executiv al CJP Constanța.
Potrivit informațiilor furnizate de Oscar Beneș, instituția pe care o conduce are contract cu șapte bănci: CEC Bank, Banca Comercială Română, Banca Comercială Carpatica, Bancpost, BRD, ProCredit Bank, Banca Transilvania.
Condițiile de acordare a unui credit unui pensionar
Am încercat că vedem în ce măsură un pensionar care se prezintă la bancă mai poate obține un credit de nevoi personale.
Orice pensionar poate obține creditul, atâta timp cât îndeplinește condițiile de vârstă specificate de bancă. Spre exemplu, vârsta maximă a ultimei rate scadente atât la BCR cât și la BRD este de 70 de ani. Ambele bănci au, de asemenea, o măsură de protecție: pensia să fie virată într-un cont BCR, respectiv BRD.
În cazul în care pensionarul a decedat, banca nu pierde: "În momentul acordării creditului, pensionarului i se face o asigurare de viață. Cineva din familie trebuie să anunțe decesul, să aducă o copie după certificatul de deces, pentru ca banca să-și poată recupera banii de la firma de asigurare", ne-au explicat reprezentanții ambelor bănci.
În principiu, BCR nu a introdus niciun criteriu în plus, însă acum, gradul maxim de îndatorare este stabilit punctual, fiind 17 etape prin care trebuie să treacă dosarul unui vârstnic.
Pentru pensionarii care au deja rate la bancă, care au mai fost și majorate, ambele bănci le promit o reeșalonare, cu o condiție însă: pensionarul să facă o cerere către bancă.
Dacă la BRD un pensionar poate obține până la 15.000 euro, BCR oferă până la 20.000 euro.
Niciuna din cele două bănci nu a făcut referire la reduceri de care ar putea beneficia pensionarii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0346 secunde