Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă că a pus în consultare regulamentul programul social de creştere a natalităţii. Astfel, cuplurile sau femeile singure cu vârsta între 20 şi 45 de ani pot afla care sunt paşii pe care trebuie să-i facă pentru a obţine ajutorul financiar de 15.000 de lei, potrivit
Realitatea„
Veşti importante! Am publicat în consultare regulamentul programul social de creştere a natalităţii. Cuplurile sau femeile singure cu vârsta între 20 şi 45 de ani pot afla care sunt paşii pe care trebuie să-i facă pentru a obţine ajutorul financiar de 15.000 de lei. Până la sfârşitul lunii, suntem pregătiţi să primim deja dosarele! Se pot înscrie în acest program social doar cuplurile şi femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România şi care vor desfăşura procedurile pentru obţinerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din ţara noastră", a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Familiei a precizat că vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani, care au indicaţie pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.
Dosarul va fi unul simplu şi trebuie să conţină:
- o cerere tip;
- copii ale actelor de identitate;
- o declaraţie pe proprie răspundere;
- documentul care conţine dovada infertilităţii şi indicaţia medicală pentru FIV;
- adeverinţa care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;
- un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Solicitanţii vor depune online dosarul complet, când vom anunţa că primim dosarele, la adresa
[email protected]. De asemenea, persoanele care nu pot trimite online documente, dosarele pot fi depuse fizic la sediul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Potrivit Gabrielei Firea, sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranşe, sub forma unui voucher electronic - card, în valoare de 5.000 de lei şi a unui voucher pe hârtie, în valoare de 10.000 de lei. Cardul poate fi folosit pentru achiziţia tratamentului indicat de specialistul în infertilitate, din farmaciile înscrise în program, iar voucherul va fi folosit doar pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate, în cazul femeilor care au avut un rezultat pozitiv în prima etapă.