Pacientul care a fost resuscitat la Codlea, pe trotuar, zeci de minute, în fața spitalului închis, a murit.
Un pacient de 57 de ani a fost resuscitat miercuri noapte, pe trotuar, zeci de minute, în fața spitalului închis din Codlea.
Rudele l-au dus acolo pentru că știau că spitalul are serviciu de urgență pe timp de noapte. Camera de garda funcționa doar de la 8.00 la ora 20.00. Rudele au sosit cu bărbatul la spital la ora 22.00 când nu mai era nimeni.
Au stat cu pacientul apoi în stradă peste 20 de minute până când o ambulanță a venit din Brașov. Medicii de pe ambulanță l-au resuscitat pe trotuar vreme de 40 de minute, după care pacientul a fost transportat șa Brașov.
Joi, în jurul orei 12.00, bărbatul a murit.
"Sunt dezamăgită de incidentul de aseară s-a întâmplat la ora 22.00 când era închis spitalul. Avem o cameră de urgență printr-o hotărâre de Consiliul Local funcționează pâna la ora 20.00. Persoanele au venit crezând ca vor găsi un ajutor la camera de gardă. Pentru fiecare pacient un minut contează foarte mult. La solicitarea la 112 au venit două ambulanțe de la Brașov. După resuscitare, la 30 de minute a fost dus pacientul la camera de gardă de la Brașov. Probabil că s-ar fi putut acorda un prim ajutor și un minim de tratament, ca persoana să ajungă în viață și să i se acorde. Nu ar fi durat acea perioadă de timp până să i se acorde primul ajutor", a declarat Claudia Costea, managerul Spitalului Codlea.
Potrivit Realitatea.net, fostul ministru al Sănătății, Cseke Attila, a spus că rudele bărbatului ar fi trebuit să sune la 112 și nu să-l urce în mașina personală. Potrivit fostului ministru, ambulanța a ajuns după solicitare de la Brașov în 11 minute.