Bătaie cu bâte și cuțite în plină stradă

463
1 min citire
Mai mulți tineri s-au luat la bătaie pe stradă, în cartierul Cantemir din Iași. Cei implicați s-au bătut cu bâte și cuțite, incidentul având loc sâmbătă seară, în jurul orei 23.30, transmite Realitatea.net.
Ca să scape, o parte dintre combatanți s-au refugiat într-un magazin non-stop din zonă. A fost necesară intervenția mascaților de la o firmă de pază.
Mai multe echipaje ale serviciului județean de ambulanță Iași au acordat primul ajutor unor persoane tăiate cu cuțitul. Târziu, când conflictul era deja stins a apărut și poliția.
Cetățenii din Cantemir susțin că asemenea conflicte au loc foarte des în acest cartier, iar prezența poliției este ca și inexistentă în astfel de situații.
Tinerii nu au fost încă identificați. Poliția a deschis o anchetă. Au fost întocmite două dosare penale, unul pentru lovire și alte violențe, iar celălalt pentru port ilegal de armă albă.
Tudor Ciuhodaru, medic la spitalul de urgență Iași, a declarat: "Mai multe persoane care au fost agresate au ajuns în această noapte (sâmbătp, n.r.) la spitalul de urgență. Starea de sănătate a acestor pacienți nu pune mari probleme din punct de vedere al funcțiilor vitale. Ei sunt în continuare monitorizați".
"Conflictele de acest gen nu sunt o situație izolată în contextul unui weekend. În Iași, aproape că nu există sfârșit de săptămână în care să nu ajungă aproximativ 4-5 pacienți la spital, în urma conflictelor, în special pe fondul consumului de alcool", a mai spus Ciuhodaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde