Belgradul amenință că renunță la integrarea în UE

282
< 1 min citire
Parlamentul sârb a adoptat miercuri, cu o majoritate copleșitoare, o rezoluție care ar putea determina Belgradul să renunțe la integrarea europeană și care stipulează reexaminarea relațiilor cu țările care vor recunoaște independența Kosovo, relatează AFP.
Rezoluția respinge proiectul UE de a trimite o misiune civilă în Kosovo care să preia ștafeta de la ONU și afirmă că un astfel de pas trebuie să facă obiectul unei decizii în Consiliul de Securitate al ONU.
Textul amână pentru un viitor nedefinit o eventuală integrare a țării în Alianța Nord-Atlantică proclamând "neutralitatea militară a Serbiei (...) până la un eventual referendum, care ar permite să fie luată o decizie definitivă în această privință".
După opt ore de dezbateri, 220 de deputați au votat în favoarea acestei rezoluții, 14 au votat împotrivă și trei s-au abținut.
De inspirație naționalistă, textul este rezultatul unui compromis între Partidul Democrat (DS) al președintelui proeuropean Boris Tadici și Partidul Democratic al Serbiei (DSS) al premierului naționalist Voislav Koștunița.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde