Berlusconi respinge acuzațiile de xenofobie aduse executivului italian

307
1 min citire
Premierul italian Silvio Berlusconi respinge într-un interviu acordat cotidianului El Mundo acuzațiile de xenofobie la adresa guvernului său și subliniază că, în timp ce Franța a expulzat anul trecut mii de români, Italia a îndepărtat de pe teritoriul său numai 40, relatează agenția APCOM.
"Politica noastră privind imigrația nu este «împotrivă». Nu este împotriva imigrației. Îi respectăm pe cei care vin în Italia pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață, respectând legile. Însă avem o atitudine fermă față de cei care intră ilegal în Italia și care trăiesc din infracțiuni, fără nicio intenție de a se integra", a declarat premierul italian pentru cotidianul spaniol El Mundo.
"Realitatea este că din ce în ce mai mulți copii străini frecventează școlile noastre, familiile străine se bucură de asistență medicală completă. Guvernul chiar a alocat fonduri pentru sănătate destinate imigranților ilegali. Alte guverne, inclusiv cel spaniol, se confruntă cu o imigrație ilegală mare. Imigranții ilegali expulzați din Spania în ultimii ani sunt zeci de mii", a subliniat Berlusconi.
"În ceea ce îi privește pe români, care sunt cetățeni europeni, Franța a expulzat mii numai în 2008. În aceeași perioadă, Italia (a expulzat - n.red.) abia circa 40. În plus, timpul de reținere în centre de primire sunt mai mici la noi decât în majoritatea țărilor europene", a adăugat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde