Valul de frig siberian abătut în ultimele zile asupra Europei s-a soldat cu peste 40 de morți până miercuri, printre care multe persoane fără adăpost, și continuă să provoace haos în transporturi, relatează AFP.
Supranumit "Bestia din Est" de media britanice, "Ursul din Siberia" în Olanda, "tunul cu zăpadă" în Suedia sau "Moscova-Paris" în Franța, acest val de frig s-a soldat cu cel puțin 41 de morți de vineri: 18 în Polonia, șase în Cehia, cinci în Lituania, câte patru în Franța și în Slovacia și câte doi în Italia și în România. În Estonia, valul de frig a provocat moartea a șapte persoane în întreaga lună februarie.
În noaptea de marți spre miercuri, mercurul din termometre a scăzut până la -21 de grade Celsius în regiunile montane din Croația și Bosnia, -20 de grade Celsius la Lübeck (în nordul Germaniei), -19 grade Celsius în sudul Poloniei, -18 grade Celsius în apropiere de Liege (Belgia) și -10 grade Celsius în împrejurimile Londrei.
În Elveția s-a înregistrat un vârf negativ de -36 de grade Celsius la Glattalp, la 1.850 metri altitudine, un loc nelocuit obișnuit cu astfel de extreme. În Franța, noaptea de marți spre miercuri a fost cea mai rece din această iarnă în nord-estul țării, înregistrându-se -12 grade Celsius la Metz.
Temperaturile glaciale, care vor continua cel puțin până joi, i-au afectat în special pe cei fără adăpost. Trei dintre ei au murit în Franța și Cehia de vineri și doi în Italia, dintre care unul a refuzat să părăsească locul în care dormea afară, la Milano.
În Belgia, mai multe orașe au luat decizia fără precedent de a forța persoanele fără domiciliu stabil să se cazeze în adăposturi.
În Germania, Asociația de ajutor pentru persoanele fără adăpost a cerut ca centrele de primire să fie deschise toată ziua și numai noaptea. "Se poate muri de frig și ziua", a declarat Werena Rosenke, aflată în fruntea asociației, care a înregistrat patru decese provocate de frig de la începutul iernii.
În Irlanda, locuitorii s-au grăbit la supermarketuri pentru a-și face stocuri de hrană odată cu apropierea furtunii Emma, care ar urma să provoace joi cele mai importante căderi de zăpadă din 1982. Fotografii cu raioanele de pâine golite din supermarketuri au fost postate în număr mare pe rețelele de socializare.
În Marea Britanie, în Olanda, în Balcani și în Scandinavia, zăpada și poleiul au provocat haos pe drumuri și au perturbat traficul aerian și feroviar. Numeroase zboruri au fost anulate sau întârziate pe aeroporturile din Londra și Dublin. Traficul feroviar a fost întrerupt pe patru linii de tren în Suedia.
Pe întreg continentul, sistemele de încălzire au funcționat la maxim. Grupul rus Gazprom a anunțat că a depășit timp de șase zile consecutive recordurile de export zilnic către Europa. Ultimul record a fost luni de 666,8 milioane de metri cubi.
Tabloidul Osterreich le-a decernat premiul "jobul cel mai friguros din Austria" lui Ludwig Rasser și Norbert Daxbacher, angajați la stația meteorologică de la Sonnblick, la 3.109 metri altitudine, care trebuie să iasă de trei ori pe zi pentru a preleva datele de la aparatele de măsurat. "Ne trebuie o oră pentru a aduna măsurători de la toate aparatele. La -32 de grade Celsius (temperatura de marți) din cauza vântului erau resimțite -60 de grade Celsius", a declarat Ludwig.
Tot în Austria, chiar și profesioniștii gheții au bătut în retragere. La Amstetten, unde se derulează campionatul mondial de "Eisstock" (un sport care are puncte comune cu curling-ul dar este numit și "petanque pe gheață"), organizatorii au mutat ceremonia de deschidere în interior, "întrucât afară era prea frig".
Cele trei meciuri din campionatul scoțian de fotbal prevăzute pentru miercuri seară au fost amânate din cauza temperaturilor polare.
În Olanda, febra patinajului a pus stăpânire pe țară. În pofida temperaturilor resimțite la nivelul de -15 grade Celsius pe alocuri, condițiile nu sunt totuși ideale pentru a practica acest sport: mai multe persoane au căzut deja în apă traversând pe gheața prea subțire.
La Amsterdam, locuitorii speră să poată patina pe canale în acest weekend. O bună parte dintre acestea au fost interzise navigației pentru a nu afecta formarea gheții.
Numeroase școli au fost închise în Marea Britanie, Irlanda, nordul Portugaliei, Bosnia și Kosovo, dar și în Albania, unde multe sate și mici orașe au fost izolate de zăpadă.