Mitropolitul de Theba, ÎPS Ieronimos, în vârstă de 70 de ani, de formație moderată, a fost ales ieri Arhiepiscop al Atenei și șef al Bisericii Greciei, ca succesor al PF Christodoulos, care a dece-dat săptămâna trecută, a anunțat televiziunea Net, citată de AFP.
Episcopul Ieronimos este cunoscut pentru faptul că a avut relații bune cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, liderul spiritual al bisericilor ortodoxe, spre deosebire de predecesorul său.
Monseniorul Ieronimos a fost ales cu majoritate de voturi de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, la finalul celui de-al doilea tur de scrutin.
Principalul rival al Mitropolitul Ieronimos a fost mitropolitul de Sparta (în sudul Peloponesului), Monseniorul Efsthathios, de 68 de ani, un conservator, pe linia arhiepiscopului care a murit săptămâna trecută, care apăra ideea unei biserici puternice și influente.
Cei doi reprezintă două direcții în privința relației Bisericii Greciei cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol care are jurisdicție asupra unor mitropolii de pe teritoriul Greciei. Mitropolitul Eustatie a fost susținut de ierarhii care vor o independență față de Constantinopol, în timp ce Mitropolitul Ieronim reprezintă aripa tradițională, a bunelor relații cu Constantinopolul.