Președintele Serbiei, Boris Tadici, se va afla astăzi într-o vizită în România, potrivit unui comunicat dat publicității de către Camera Deputaților, care anunță întrevederea președintelui acestui for, Bogdan Olteanu, cu liderul sârb.
Biroul de presă al Camerei Deputaților a anunțat ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că Olteanu va avea astăzi, la ora 15,45, o întrevedere cu delegația oficială condusă de Boris Tadici, președintele Republicii Serbia.
Tadici urmează a se întâlni și cu șeful statului, vizita nefiind deocamdată anunțată oficial de Administrația Prezidențială. Astăzi, la Belgrad, se pregătește o mare manifestație pentru a condamna independența Kosovo, într-un climat tensionat după închiderea a două puncte de trecere a frontierei, incendiate de sârbi, potrivit APF.
România este una dintre puținele țări UE și NATO care a declarat răspicat că nu va recunoaște independența autoproclamată a Kosovo. Președintele Traian Băsescu a reafirmat luni că România nu recunoaște și nu va recunoaște independența provinciei Kosovo.
Într-o declarație de presă făcută la Palatul Cotroceni, șeful statului a explicat că România nu va recunoaște independența Kosovo din motive precum acordarea de drepturi colective minorităților, nerespectarea integrității teritoriale și a suveranității Serbiei și inviolabilitatea frontierelor sale.