Boris Tadici, în vizită în România, la sfârșitul lunii martie

564
1 min citire
Președintele sârb Boris Tadici vine la sfârșitul lunii martie la București pentru a-l întâlni pe omologul său Traian Băsescu, a anunțat ministrul sârb de Externe Vuk Jeremici, aflat ieri la București.
Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de relații diplomatice atestate dintre România și Serbia, în cursul anului 2009 vor avea loc mai multe întâlniri între oficialii celor două state. Astfel, ministrul Vuk Jeremici a spus că a pregătit "cu succes" vizita președintelui Boris Tadici la București, la sfârșitul lunii martie. De asemenea, Jeremici, care a fost primul ministru de Externe care l-a vizitat pe Cristian Diaconescu la București de la preluarea mandatului, l-a invitat pe acesta la Belgrad.
Cei doi miniștri au asigurat că, în ceea ce privește comisia interguvernamentală româno-sârbă, care ar fi trebuit să se întâlnească încă din 1997 și nu a făcut-o niciodată, acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, înaintea vizitei președintelui Tadici. Comisia interguvernamentală a fost creată pentru a putea fi gestionate cât mai eficient diferite probleme de pe agenda bilaterală româno-sârbă.
Oficialul sârb i-a mulțumit lui Diaconescu pentru susținerea pe care țara noastră o oferă  în parcursul european al Serbiei și pentru atitudinea României în ceea ce privește regiunea separatistă Kosovo. Ministrul sârb a mai declarat că țara sa așteaptă, în următoarea perioadă, ca CIJ (Curtea Internațională de Justiție) să se pronunțe cu privire la legalitatea demersului Kosovo de a-și declara independența și, de asemenea, a subliniat importanța accelerării semnării Acordului de Asociere dintre UE și Serbia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde