Brexitul e inevitabil!

243
< 1 min citire
Brexitul e inevitabil! - brexit-1576269665.jpg
Victoria lui Boris Johnson la alegerile legislative anticipate semnalează faptul că plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană este inevitabilă, a comentat, vineri, deputatul conservator german Norbert Roettgen, după ce Partidul Conservator al premierului britanic a obținut o largă majoritate la scrutinul de joi, transmite Reuters. 
"Nu este un secret că eu personal aș fi vrut ca Regatul Unit să rămână în UE", a transmis pe rețeaua Twitter deputatul german, reprezentant al Uniunii Creștin Democrate a cancelarului Angela Merkel și președinte al comisiei pentru afaceri externe. 
"Dar poporul britanic a decis și noi trebuie să acceptăm alegerea sa: cu victoria lui Johnson, Brexitul a devenit inevitabil. Acum, obiectivul nostru trebuie să fie menținerea unor relații cât mai apropiate posibil cu Marea Britanie", a adăugat politicianul conservator german. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0628 secunde