Bush dă asigurări că va fi încheiat un tratat de pace israeliano-palestinian

264
< 1 min citire
Președintele american George W. Bush, aflat în vizită pentru prima dată în Israel și teritoriile palestiniene, a dat asigurări, ieri, la Ramallah, că un tratat de pace israeliano-palestinian va fi semnat, iar un stat palestinian se va naște până la încheierea mandatului său în 2009, relatează AFP.
"Pentru a exista o pace durabilă, președintele Abbas și premierul israelian Ehud Olmert trebuie să ajungă la un acord și să facă alegeri dificile. Cred că acest lucru se va întâmpla și că un tratat de pace se va semna înainte de încheierea mandatului meu", a declarat președintele american, într-o conferință de presă susținută alături de președintele palestinian Mahmoud Abbas.
"Este oare posibil pentru israelieni și palestinieni să-și rezolve neînțelegerile cu privire la chestiuni-cheie pentru a rezulta o viziune comună? Răspunsul: Este posibil", a adăugat președintele american. "Am încredere că, beneficiind de ajutorul potrivit, statul palestinian va fi format", a spus el. "Perspectiva este cea a unui stat palestinian al cărui teritoriu va fi unitar", a subliniat Bush.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0313 secunde