În Moldova

Calomnia în presă, se "plătește" doar cu scuze

331
1 min citire
Președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a inițiat modificarea Codului Civil în sensul eliminării responsabilității materiale a jurnaliștilor pentru calomnie, urmând să fie menținută doar "responsabilitatea morală", adică obligativitatea de a prezenta scuze persoanei calomniate.
Un comunicat al Președinției moldovene spune că modificarea în cauză este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și subliniază că statul "trebuie să asigure prin reglementările juridice materializate în acte legislative un echilibru între dreptul la libera exprimare, pe de o parte, și dreptul la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, pe de altă parte".
În prezent, conform prevederilor legislației civile a Republicii Moldova, persoana care se consideră calomniată are la dispoziție trei posibilități: să solicite organului mass-media publicarea unei dezmințiri sau să solicite repararea prejudiciului material sau a celui moral.
Comunicatul Președinției mai spune că în practica judecătorească se atestă cazuri când sumele acordate cu titlu de despăgubire sunt excesiv de mari în raport cu valoarea reală a prejudiciului efectiv cauzat. Prin urmare, marja de apreciere acordată de către legiuitor instanțelor judecătorești poate să genereze și chiar generează abuzuri în aplicarea prevederilor art. 16 din Codul civil. În majoritatea statelor democratice nu există un plafon maxim al cuantumului despăgubirii pentru defăimare. Totodată, lipsa unui plafon la aprecierea daunelor aduse de ziariști prin defăimare sau calomnie oferă destul loc pentru înaintarea unor pretenții exagerate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0354 secunde