În fiecare an, la schimbarea anotimpurilor, apar informații în rândul șoferilor legate de schimbarea anvelopelor. Uneori, poate fi destul de neclar dacă este permisă circularea cu aceleași cauciucuri și iarna și vara. Întâi de toate, să stabilim că nu există o dată fixă pentru schimbarea anvelopelor de iarnă. Legea prevede ca acestea să fie montate pe mașină atunci când afară sunt condiții de iarnă: ninsori și polei. Acest lucru se poate întâmpla în noiembrie sau în ianuarie. Cea mai sigură soluție pentru șoferi este schimbarea anvelopelor la finalul toamnei, astfel încât să evite eventuala aglomerație la service în momentul în care apare vremea rea. Când se instaleaza cu adevărat primăvara și devin siguri că nu vor mai avea loc ninsori și averse, șoferii pot să treacă la anvelopele de vară. Asta pentru că nu există un termen prevăzut în lege prin care să se oblige la această schimbare. De altfel, legea nu obligă șoferii să monteze cauciucuri de vară.
Singura reglementare care se sancționeză cu amendă, conform Registrului Auto Români este: „
obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment". Totuși, există recomandarea RAR ca șoferii să renunțe la cauciucurile de iarnă în sezonul cald și îi îndeamnă spre a
alege dintre cele mai bune anvelope de vară chiar și în favoarea celor all season. La drum lung sau autostradă, anvelopele de vară sunt mai rigide și mai stabile, rezistă mai bine pe caniculă și oferă siguranță și confort șoferilor.
De ce sunt recomandate anvelope de vară chiar dacă nu sunt obligatorii
Ideea de a folosi anvelopele de iarnă și vara pare destul de practică. Se achiziționează un singur set de anvelope, deci o economie la buget, căreia i se adaugă și faptul că nu mai trebuie alocat un spațiu de depozitare pentru cauciucuri la fiecare schimbare. Însă, conform experților, aceste avantaje sunt minore în fața dezavantajelor.
Anvelopele de iarnă sunt fabricate dintr-un cauciuc mai moale, conceput să rămână flexibil la temperaturi scăzute. Pe asfaltul încins, acest compus se înmoaie excesiv și poate duce la o frânare mai lentă și un control redus în situații de urgență. Riscul de accident devine mai mare la temperaturi de peste 7°C, când anvelopele de iarnă își pierd rigiditatea necesară pentru stabilitate.
Puțini știu, dar utilizarea anvelopelor de vară ajută și la economia de combustibil. Dacă șoferii păstrează cauciucurile de iarnă la mașini, motorul depune mai mult efort, eficiența mașinii scade și se consumă mai mult carburant. Așa că există și o pierdere financiară, în pofida economiei aparente care se face.
În plus, anvelopele de iarnă folosite vara se vor uza mult mai repede, în mod evident. Cauciucul moale se tocește mult mai repede pe asfalt fierbinte. Profilul se degradează rapid și durata de viață a anvelopelor scade dramatic. Atenție, există o reglementare legală în România privind dimensiunea profilului pentru anvelope permisă. În conformitate cu legislația în vigoare anvelopele trebuie să aibă o adâncime minimă a profilului de cel putin 1.6 mm. Recomandat ar fi ca acestea să fie schimbate când adâncimea profilului scade sub 3 mm.
În medie, un set de anvelope de vară rezistă 30.000 – 50.000 km sau 5-6 ani. Acestea se montează când temperaturile medii zilnice depășesc 7°C constant și se schimbă toamna, înainte ca temperaturile să scadă sub acest prag.