Castro și Obama, critici reciproce la conferința de presă comună de la Havana

115
4 min citire
Castro și Obama, critici reciproce la conferința de presă comună de la Havana - cuba-1458599578.jpg
Președintele american Barack Obama a cerut Cubei să îmbunătățească situația drepturilor omului și să consolideze democrația în țară, în cursul unei întâlniri cu omologul său Raul Castro, la Havana, dar acesta i-a răspuns criticând "standardele duble" pe care le impun Statele Unite, relatează Reuters, potrivit news.ro.
"Am avut o discuție franc în legătură cu democrația și drepturile omului. Punctul nostru de plecare este că avem două sisteme diferite: sisteme diferite de guvernare, modele economice (diferite – n.r.). Și avem în spate decenii de diferende", a subliniat Obama.
"America crede în democrație, crede în libertatea de exprimare și libertatea de reuniune și libertatea de religie. Acestea nu sunt numai valori americane, ci valori universale", a adăugat el.
"Președintele Castro, a subliniat că, din punctul său de vedere, accesul tuturor la o educație decentă sau la asistență medicală sunt de asemenea drepturi universale (...). Personal, nu sunt în dezacord cu el", dar aceasta nu anulează celelalte probleme, a subliniat Obama.
Liderul de la Casa Albă a respins, însă, criticile unei părți a elitei cubaneze, care a acuzat Washingtonul că se amestecă în treburile interne ale insulei. "Nu ține de Statele Unite să dicteze Cubei cum să se guverneze (...). Să sperăm că putem învăța unii de la alții", a declarat liderul american.
"Există diferende profunde între țările noastre, care nu vor dispărea, pentru că avem idei diferite în privința multor subiecte, precum sistemele politice, democrația, exercitarea drepturilor omului, dreptatea socială, relațiile internaționale, pacea mondială și stabilitatea", a precizat, la rândul său, Raul Castro.
"Noi apărăm drepturile omului. Considerăm că drepturile civile, politice, economice și culturale sunt indivizibile, interdependente și universale", a explicat liderul de la Havana.
Castro a profitat de ocazie și pentru a critica Statele Unite în mai multe domenii: "De fapt, noi considerăm de neconceput faptul că un Guvern nu asigură dreptul la îngrijire medicală, educație, securitate socială, alimente și dezvoltare, salarii echitabile și drepturile copiilor".
"Ne opunem manipulării politice și standardelor duble în ceea ce privește drepturile civile", a adăugat el.
Castro a dat asigurări că el și Obama vor continua discuțiile: "Ar trebui să învățăm arta coexistării în pofida diferendelor noastre, într-un mod civilizat".
Pe de altă parte, liderul de la Havana a cerut ridicarea embargoului impus de Statele Unite insulei, dar și returnarea bazei navale de la Guantanamo, și a avertizat că acestea sunt principalele obstacole în calea normalizării relațiilor dintre Washington și Havana.
"Blocada rămâne în vigoare și conține elemente descurajatoare și are efecte intimidante", a afirmat Castro, care a evocat beneficiile pe care le-ar avea ridicarea embargoului. "Ar aduce beneficii emigranților cubanezi care vor ce este mai bine pentru familiile lor", a explicat el.
În replică, președintele american a dat asigurări că embargoul va fi ridicat la un moment dat și că drumul pe care Statele Unite merg în privința Cubei va continua și după ce se va încheia administrația sa.
Cu toate acestea, ridicarea embargoului intră în atribuțiile Congresului american, care nu pare dispus să pună acest subiect pe agendă.
"Nimeni nu ar trebui să ceară poporului cubanez să renunțe la libertatea și suveranitatea sa", a subliniat Castro, referindu-se la returnarea bazei de la Guantanamo, folosită în prezent de Statele Unite.
Într-un demers rar din partea liderului cubanez, el a primit și câteva întrebări de la jurnaliști. Una dintre ele, însă, în legătură cu deținuții politici, l-a enervat.
"Dă-mi o listă și îi voi elibera (...) Dă-mi un nume sau o listă cu nume", a spus Castro când a fost întrebat de ce nu eliberează deținuții politici din Cuba.
"Dacă avem astfel de deținuți politici, atunci vor fi eliberați înainte să se termine noaptea", a adăugat el. Potrivit Observatorului pentru Drepturile Omului din Cuba, la sfârșitul anului trecut existau până la 70 de deținuți politici în Cuba.
Duminică, un protest al disidenților a fost dispersat de poliție, iar câteva zeci de persoane au fost reținute. Barack Obama și Raul Castro au discutat luni, timp de câteva ore, la Havana, în marja primei vizite a unui lider american în Cuba în ultimii 88 de ani.
În urmă cu câteva decenii, o astfel de vizită ar fi fost considerată inimaginabilă, dar a deveni posibilă după acordul de normalizare a relațiilor dintre cei doi foști inamici din timpul Războiului Rece. Acordul a fost rezultatul unor negocieri secrete, în care ar fi fost implicat și Papa Francisc, și a fost anunțat anul trecut.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0409 secunde