Câți bani ar costa reconstrucția Siriei

95
< 1 min citire
Un studiu publicat de cotidianul sirian Al-Watan, apropiat puterii, a arătat câți bani ar costa reconstrucția în Siria, țară devastată de un conflict sângeros. Conform acestui studiu realizat de un expert imobiliar, Ammar Youssef, bombardamentele, luptele și sabotajele au distrus în doi ani și jumătate în mod total sau parțial 1,5 milioane de locuințe. Infrastructura a fost de asemenea serios afectată. 
Dacă reconstrucția ar începe astăzi, aceasta ar costa 73 de miliarde de dolari, estimează acest expert. Țara ar avea nevoie de 10.000 de șantiere pe care ar lucra 30 de categorii de meseriași, 15.000 de camioane și 10.000 de betoniere. Nevoia de beton s-ar ridica la 400 de milioane de metri cubi și cea de fier la 30 de milioane de tone. Nu mai puțin de șase milioane de muncitori ar trebui mobilizați pentru a lucra pe aceste șantiere, conform acestui studiu.
Conflictul sirian s-a soldat cu peste 110.000 de morți, două milioane de refugiați și 4,25 milioane de strămutați într-o țară de 22 de milioane de locuitori. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Septembrie 2013
Stire din Actualitate : Atac militar de 90 de zile în Siria
Pagina a fost generata in 0.0548 secunde