Pentru că în ultima vreme subiectul privind războiul din Iran a fost intens dezbătut, cei de la CNN au publicat un clip prin care prezintă scenariul unui eventual atac nuclear asupra capitalei SUA.
Conform materialului realizat de CNN, o explozie de acest gen ar putea duce la mai mult de 45.000 de morți și peste 320.000 de răniți.
În studiu s-a folosit ca exemplu bomba de 10 kilotone despre care experții afirmă că este cel mai puternic explozibil ce poate fi folosit de teroriști.
Turcia poartă negocieri în numele marilor puteri
Primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan a sosit miercuri la Teheran, însoțit de o importantă delegație ministerială, pentru a discuta despre relațiile bilaterale, dar și despre dosarul nuclear iranian, transmite AFP, cu referire la agenția oficială iraniană Irna.
Turcia s-a oferit să găzduiască viitoarele negocieri nucleare între Iran și marile puteri din grupul 5 plus 1 (SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania). Ultimele negocieri au avut loc la Istanbul în ianuarie 2011, dar fără vreun rezultat.
Ultimatum pentru Iran
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, i-a cerut șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, să informeze Iranul că negocierile cu marile puteri prevăzute în aprilie reprezintă "ultima șansă" a Teheranului de a evita un război, relatează astăzi cotidianul Kommersant, citat de Mediafax.
"Negocierile prevăzute în aprilie între Iran și șase mediatori internaționali sunt ultima șansă pentru Teheran de a evita războiul. Hillary Clinton i-a cerut lui Serghei Lavrov să transmită acest mesaj autorităților iraniene", scrie publicația, citând un diplomat rus care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.