Centrul logistic rusesc din Serbia ar putea pune probleme României

156
< 1 min citire
Rusia și Serbia au semnat în octombrie un acord ce prevede înființarea unui centru logistic, calificat drept "umanitar", pentru cazuri de catastrofe naturale și tehnologice, centru care ar putea pune în dificultate România, potrivit Fundației Jamestown.
Centrul ar urma să fie înființat în Niș, în sud-estul Serbiei. Ambele state vor ca acest centru să se dezvolte într-o amplă operațiune, care să servească întregii regiuni a Balcanilor în prevenirea dezastrelor și în răspunsul dat în situații de catastrofe, potrivit comentariului semnat de Vladimir Socor, expert al Fundației Jamestown.
Acesta este probabil cel mai semnificativ rezultat al vizitei președintelui rus Dmitri Medvedev din 20 octombrie în Serbia.
Acordul a fost semnat de ministrul rus pentru situații de urgență, Serghei Șoigu, și de vicepremierul sârb și ministru pentru afaceri interne, Ivița Dacici.
Acordul este primul de acest gen. Ministerul rus pentru Situații de urgență este unul complet militarizat, iar acest acord va permite ca militari și echipamente militare rusești să fie desfășurate în Serbia pe termen lung, folosindu-se aerodromul de lângă Niș, explică fundația. Acest centru logistic rus pare un răspuns simbolic la baza americană Bondsteel din partea cealaltă a graniței, în Kosovo.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde