Cererea de eliberare temporară a criminalului de război sârb Ratko Mladic, respinsă!

31
< 1 min citire
Cererea de eliberare temporară a criminalului de război sârb Ratko Mladic, respinsă! - cererea-1778827112.webp
Mecanismul pentru Tribunalele Penale Internaționale (MTPI) a respins eliberarea temporară din închisoare pe motive medicale a fostului comandant al forțelor sârbe bosniace, generalul Ratko Mladici, în vârstă de 84 de ani, informează agenția AFP.
Familia lui Ratko Mladic a anunțat în aprilie că acesta a suferit un accident vascular cerebral, iar avocații lui au cerut să fie eliberat temporar pentru a primi îngrijiri într-un spital din Belgrad. Cerea menționa că Mladic se apropie de sfârșitul vieții și este într-o stare de degradare fizică avansată și ireversibilă, provocată de un incident medical.
Tot în aprilie, mai multe asociații ale victimelor bosniace au cerut MTPI să nu autorizeze transferul lui Mladic în Serbia.
Fostul lider militar al sârbilor bosniaci își execută pedeapsa în centrul de detenție al tribunalului ONU de la Haga. El a fost arestat în 2011 în Serbia, după ce fusese urmărit 16 ani. A fost condamnat la închisoare pe viață în 2017, pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității în timpul războiului din Bosnia, în care și-au pierdut viața aproape 100.000 de oameni din 1992 până în 1995.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.097 secunde