Cinci secunde în plus pentru evitarea accidentului aviatic de la Smolensk

620
1 min citire
Înregistrările efectuate de cutiile negre ale aeronavei prezidențiale poloneze, care s-a prăbușit la 10 aprilie în Rusia, arată că accidentul ar fi putut fi evitat, dacă piloții ar fi avut la dispoziție încă cinci secunde, relatează RIA Novosti, citată de Mediafax.
Conform înregistrărilor, comandantul aeronavei, căpitanul Arkadiusz Protasiuk, și-a dat seama prea târziu că avionul se afla foarte aproape de sol, afirmă cotidianul rus Komsomolskaia Pravda, care citează cotidianul polonez Dziennik Gazeta Prawna, potrivit agenției.
În momentul în care și-a dat seama de acest lucru, Protasiuk a încercat imediat să îl redreseze. Însă, avionul nu a avut timp să recupereze decât 60% din puterea necesară în vederea planării. În fapt, ar fi avut nevoie de încă cinci secunde pentru a evita catastrofa.
Imediat ce căpitanul Protasiuk a devenit conștient de faptul că planarea era imposibilă și că va avea loc un impact cu solul, el a încercat o "aterizare dură". Soarta avionului și a oficialilor de rang înalt de la bord fiind decisă în câteva secunde, comandantul avionului a fost nevoit să ia o hotărâre într-un timp foarte scurt.
Pentru a nu cădea la sol, comandantul echipajului polonez a efectuat manevre de ridicare a părții din față a avionului, însă acesta a lovit un copac cu una dintre aripi. O treime din aripă s-a detașat. Avionul, de tip Tupolev-154M, a lovit solul cu coada și a început să se învârtă în jurul axei sale. Motoarele s-au desprins, iar avionul s-a dezintegrat și a luat foc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0316 secunde