Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, în vârstă de 45 de ani, are un CV impresionant în sectorul energetic, guvernamental și privat. Absolvent al Facultății de Administrare a Afacerilor din ASE, cu master în Business Administration, a fost consultant la McKinsey & Company și Ernst & Young. Cariera sa la stat a început între 2005-2007 ca director de cabinet și consilier al ministrului Finanțelor, Sebastian Vlădescu, deschizându-i uși spre numeroase consilii de administrație (CA).
Toate funcțiile lui Andrei Gabriel Benghea Mălăieș la societăți ale statului
Andrei Gabriel Benghea Mălăieș este printre recordmenii la prezența în conducerea unor societăți la care statul este acționar. El este prezent în trei consilii de administrație plus trei funcții de director general la care statul este acționar, de unde încasează venituri de peste 300.000 de lei anual. De asemenea, Benghea Mălăieș mai are alte cinci joburi la societăți private de unde primește venituri de 400.000 de lei anual.
Pe lângă Nuclearelectrica, unde a fost numit în noiembrie anul trecut, Benghea Mălăieș mai este membru în CA al Romgaz (numit tot în noiembrie 2025), companie deținută de Ministerul Energiei și în CA al Rasirom SA (numit în decembrie anul trecut), companie aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informații, conform libertatea.ro.
Din mai 2023, Benghea Mălăieș este director general la companiile S. Parc Fotovoltaic Turceni SA, S. Parc Fotovoltaic Rovinari SA, S. Parc Fotovoltaic Pinoasa SA, S. Parc Fotovoltaic Bohorelu SA și S. Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz (CCCG) Turceni SA, toate rezultate din parteneriatul dintre compania privată Tinmar Energy (controlată de antreprenorul Augustin Oancea) și Complexul Energetic Oltenia (societate controlată de stat), asociere bazată pe o participare egală de câte 50%.
Asocierea dintre stat și privat face parte din programul de restructurare și tranziție energetică a CE Oltenia și ar fi trebuit să dea naștere la patru parcuri fotovoltaice și o centrală în ciclu combinat pe gaze la Turceni.
Ce apare în ultima declarație de avere din 2024
În ultima declarație de avere vizibilă, cea din 2024, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș a trecut, pe lângă veniturile din privat, venituri cumulate de peste 310 mii lei de la companiile la care statul este acționar. De la firmele private la care este angajat sau asociat, Benghea Mălăieș a câștigat vreo 400 mii lei din contracte și dividende. În total, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș beneficiază de 11 salarii dintre care cinci sunt 100% din domeniul privat.
Firmele private în care este asociat
Potrivit libertatea.ro, o altă firmă în care este asociat și pe care Andrei Gabriel Benghea Mălăieș a împrumutat-o cu suma de 50 mii lei este Credia Fintech SRL (fosta Clean Wind 1 SRL). Firma de producție de energie electrică a fost fondată, împreună cu Stelian Darie, în anul 2019. Stelian Darie a fost director în Luxten și este implicat în mai multe firme legate de energie inclusiv în ENOL Grup SA alături de Silviu Lucian Boghiu, fost director general al Electrica SA, reținut de DNA în 2005 și achitat în 2013. Acum, Benghea Mălăieș este asociat majoritar în Credia Fintech SRL, alături de compania olandeză GapMinder Fund Cooperatief U.A..
De la ABM Administrare Management SRL, Benghea Mălăieș a încasat dividende de 240 mii lei. Aici el este administrator și asociat, iar firma este asociată, la rândul ei, în WForce Technology SRL și Agroflug SRL (fosta Serele Marck Gottlob), alături de Răzvan Ioan Horga, directorul Aeroportului Internațional Oradea. De altfel, în total, el a împrumutat firme și persoane fizice cu suma totală de aproximativ 1,3 milioane lei.
Potrivit sursei citate, s-a încercat să se ia legătura cu Andrei Gabriel Benghea Mălăieș pentru afla cum a reusit să ajungă în CA-urile unor firme la care statul este actionar, însă acesta nu a răspuns solicitărilor.