Columbianul Fulgencio Zuniga atacă titlul lui Bute

190
< 1 min citire
A fost stabilit adversarul campionului mondial la profesioniști Lucian Bute
în partida în care "Mister KO" își va apăra centura, la mijlocul lunii martie, în Canada.
Lucian Bute, campionul mondial de la versiunea IBF, categoria supermijlocie, își pune centura în joc în fața lui Fulgencio Zuniga, un boxer columbian care are în palmares 22 de victorii, dintre care 19 obținute prin KO.
Românul a câștigat până acum toate partidele, 23, pe care le-a susținut la profesioniști și este hotărât să-și păstreze centura.
"Sunt pregătit. Disputa cu Zuniga va fi un adevărat test pentru mine și nu vreau să mai repet greșelile pe care le-am făcut în partida precedentă, care era să mă coste titlul", a declarat Bute.
Confruntarea va avea loc pe 13 martie, în sala "Bell Center" din Montreal, după ce negocierile cu danezul Mads Larsen pentru ca nordicul să fie cel care să boxeze cu Lucian, în Europa, au eșuat.
Fulgencio Zuniga este clasat pe poziția a 9-a în ierarhia WBO și pe locul 10 în topul WBC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.033 secunde