Procesul fostului șef al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța din cadrul IGPR - Direcția Poliției Transporturi, comisarul șef Ioan Bucur, a ajuns la final. După ce completul de judecată al Curții de Apel Constanța a fost nevoit să aștepte mai bine de jumătate de oră venirea procurorului DNA, Beatrice Șișman, părțile implicate și-au susținut pledoariile finale.
Reprezentantul DNA a afirmat că, pe baza probatoriului administrat, a fost dovedită vinovăția polițistului și a cerut instanței de judecată condamnarea acestuia.
La rândul lui, avocatul Apostol Armeanu a solicitat instanței de judecată schimbarea încadrării juridice. Apărătorul a cerut să se înlăture agravanta reținută la infracțiunea de luare de mită sau să se constate că, de fapt, este vorba de trafic de influență. Și dacă se va constata această situație, avocatul Armeanu a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte.
De asemenea, avocatul a mai precizat că acuzația este construită pe baza unei probe ilegale. Mai precis, autorizarea înregistrărilor telefonice efectuate în vederea realizării flagrantului s-a făcut de către Tribunalul București, deși instanța competentă era Curtea de Apel. El a mai spus că aceste probe sunt nule pentru că au fost obținute cu încălcarea prevederilor legale.
Tot în apărarea lui Bucur, s-a afirmat că Feraru a făcut denunțul pentru a beneficia de prevederile legale, care să-i ușureze situația juridică în dosarul pe care îl are la DNA. Mai mult, Feraru a profitat în acest scop de o datorie pe care o avea de returnat lui Bucur, el fiind, de altfel, singurul element real în plângerea făcută. În concluzie, apărarea a solicitat achitarea lui Bucur sau, în cel mai rău caz, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În ultimul cuvânt, Ioan Bucur a declarat că se consideră nevinovat. "Sunt vinovat doar pentru faptul că am încercat să ajut un coleg, care s-a dovedit a fi fariseu" a mai declarat Ioan Bucur.
Cu lacrimi în ochi, el a povestit despre misiunile militare la care a participat și unde a obținut rezultate foarte bune, reușind să promoveze cu succes România și despre activitatea și familia lui. Starea de emoție i-a cuprins și pe alți colegi aflați în sala de judecată. Ei nu s-au ferit să verse lacrimi alături de șeful și colegul lor. Instanța se va pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției polițistului pe 22 ianuarie.
Acuzațiile aduse
Potrivit rechizitoriului, la data de 3 septembrie 2007, Bucur a pretins de la comisarul Adrian Feraru, subalternul său, suma de 1.000 de euro, pentru a-i înlesni aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai ușoare. Sancțiunea consta, de fapt, în amânarea promovării în gradul profesional următor sau funcții superioare, pe o perioadă de un an.
Comisarul Adrian Feraru era cercetat disciplinar în urma apariției într-un săptămânal a unui articol în care se făcea cunoscut că ar fi încercat să o determine pe reprezentanta unei societăți comerciale, care reclamase o posibilă infracțiune, să intre în relații de afaceri cu o persoană recomandată de el. Feraru afirmase despre persoana recomandată că ar fi finul unui ofițer de poliție din cadrul IPJ Constanța - Serviciul Poliției Rutiere. Mai precis, afacerea urma a se derula prin intermediul unui interpus, de către locțiitorul șefului Biroului Poliției Rutiere Constanța, Gheorghe Buzescu, în schimbul soluționării unui furt petrecut pe data de 20 iunie 2006, în portul Constanța.
Anchetatorii au reținut că Bucur s-a preocupat de desemnarea în compunerea Consiliului de Disciplină a unor persoane care să fie de acord cu aplicarea unei sancțiuni disciplinare favorabile lui Feraru, sancțiune prevăzută în Legea 360/2002 privind statutul polițistului. Mai mult decât atât, Bucur l-a sfătuit pe Feraru în legătură cu atitudinea pe care urma să o adopte în fața Consiliului. La data de 6 septembrie 2007, comisarul șef Ioan Bucur a fost prins în flagrant delict după ce a primit de la Feraru suma de 1.000 de euro.