Comisia Europeană ar putea avea un nou președinte pe 16 septembrie

273
< 1 min citire
Alegerea viitorului președinte al Comisiei Europene de către deputații europeni va avea loc probabil la 16 septembrie, a declarat vineri președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, în condițiile în care există o oarecare incertitudine privind data votului, transmite AFP.
"Cel mai probabil vom avea un vot la 16 septembrie", a declarat Buzek într-o conferință de presă susținută la Stockholm împreună cu ministrul suedez Fredrik Reinfeldt, a cărui țară se află la președinția UE.
Decizia va fi luată la 10 septem-brie, cu ocazia unei reuniuni a președinților grupurilor parlamentare. Potrivit lui Buzek, trei sau chiar patru grupuri politice acceptă principiul unui vot pe 16 septembrie și doar un grup nu și-a dat acordul.
Candidat fără rival la propria sa succesiune pentru un nou mandat de cinci ani, Barroso a primit deja susținerea unanimă a celor 27 de guverne din UE. El așteaptă acum aprobarea Parlamentului European, unde familia sa conservatoare nu dispune, singură, de o majoritate suficientă și trebuie să-și găsească aliați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde