Atmosfera din administrația publică locală din Mangalia din ultimele luni poate fi caracterizată ca fiind una de bâlci, de circ, de scandal. Tensiunile dintre aleșii locali și "primarul - model" Claudiu Tusac, așa cum chiar el, dintr-o "modestie" bizară, s-a supranumit, iau amploare pe fondul a noi și noi proiecte de hotărâre care, dintr-un motiv sau altul, sunt oricum, numai în interesul cetățeanului nu.
Astfel, consilierii locali PNL, PD-L, PRM și FD au convocat pentru azi, la orele 16:30, o ședință extraordinară de CL. Pe ordinea de zi a ședinței se află și proiectul privind modificarea hotărârii nr. 6/21.06.2008 referitor la constituirea comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Mangalia.
În același timp, aleșii locali se declară indignați de acțiunea susținută duminică de edilul social-democrat, mai exact de masa festivă pe care acesta a organizat-o în vederea distribuirii tichetelor sociale către cadrele didactice, eveniment care, potrivit aleșilor locali, s-a transformat într-o acțiune electorală, dată fiind prezența lui Cristian Rizea, candidatul PSD la alegerile parlamentare, pe colegiul cu numărul 5 la Camera Deputaților.
"Tusac nu e cel mai tare din parcare!"
Consilierul local PC Ion Mincă este unul dintre susținătorii proiectului de hotărâre care vizează componența comisiilor de specialitate din cadrul CL. Potrivit conservatorului Mincă, "social-democrații dețin monopolul asupra comisiilor încă de când acestea au fost repartizate". În acest sens, el a declarat, e drept, destul de indignat: "Cred că oricine ar auzi cum au fost ele împărțite ar considera că asta nu e firesc, nu e normal. Pesediștii conduc comisiile! Dar, chiar și așa, Tusac nu e cel mai tare din parcare, el nu e buricul pământului".
Cât privește evenimentul organizat duminică, la un hotel din localitate și la care au participat aproximativ 150 de cadre didactice, Mincă a afirmat că dezaprobă gestul. "Proiectul prin care profesorilor li se acordă tichete sociale în valoare de 350 de lei a fost votat în unanimitate de consilieri. În unanimitate! Cu toate astea, eu nu am fost invitat la această acțiune de primarul Tusac. De altfel, el nu a catadicsit să mă invite vreodată la acțiunile pe care le-a organizat și asta în ciuda unei înțelegeri care există, la nivel național, între PSD și PC. Se pare că această coaliție nu funcționează și la Mangalia", a menționat Ion Mincă.
Consilierul PC nu s-a sfiit nici de la declarații ceva mai îndrăz-nețe. Astfel, potrivit explicațiilor sale, "masa dată profesorilor din bani publici e o acțiune populistă. Îl doare pe Tusac burta de profesori cum mă doare pe mine de altceva…", a conchis Ion Mincă.
Oleniuc condamnă "politica pumnului în gură"
Nici viceprimarul PNL, Viorel Oleniuc, nu este încântat de modul în care se desfășoară activitatea administrației locale. El con-sideră injustă delimitarea comisiilor de specialitate ale CL, iar în sensul acesta Oleniuc a ținut să menționeze: "Cred că situația de aici e unicat. Aleșii locali PSD fac parte din mai multe comisii de specialitate, ca și cum ar avea IQ-ul mai mare decât al celorlalți consilieri. Aceștia din urmă nici măcar nu au putut iniția vreun proiect de hotărâre până acum, singurul inițiator fiind, evident, Tusac. Nu mai suntem de acord cu politica pumnului în gură practicată de primar", a precizat viceprimarul liberal.
El a contestat, de asemenea, faptul că nici el, nici ceilalți aleși locali nu sunt consultați cu privire la proiectele de hotărâre care sunt inițiate de Tusac și ai lui. "Domnul primar nu ne-a consultat deloc până acum. Mai mult decât atât, au fost și proiecte de hotărâre care nici nu au trecut prin comisiile de specialitate prin care ar fi trebuit să treacă", a explicat Oleniuc.
Nu în ultimul rând, viceprimarul Mangaliei a subliniat că nici el, nici consilierii locali "nu sunt în opoziție de dragul opoziției și nici împotriva primarului". "Votăm în concordanță cu convingerile noastre", a atras atenția Viorel Oleniuc.
Grija pentru profesori îmbracă haină electorală?
Cât privește evenimentul de la sfârșitul săptămânii, "masa festivă la care Tusac trebuia să le dea profesorilor tichete" s-a transformat, potrivit consilierului local PD-L, Paul Foleanu, "în campanie elec-torală". "La eveniment a participat și Rizea, candidatul PSD la parlamentare pe colegiul 5, colegiu care cuprinde și Mangalia. Tusac l-a prezentat ca pe un prieten", a explicat prim vicepreședintele Organizației Locale a PD-L Mangalia.
Totodată, Foleanu și-a exprimat, și el, indignarea față de inițiativa edilului, "prin care acesta a făcut dintr-un gest care, practic, aparține tuturor consilierilor locali, (n.r. -proiectul de hotărâre care vizează acordarea de tichete sociale, de trei ori pe an, cadrelor didactice a fost aprobat în unanimitate în CL) un eveniment de promovare electorală".
Ședința de azi va avea loc la sediul Primăriei Mangalia și nu, așa cum se obișnuia în ultima vreme, în sala Casei de Cultură. Potrivit viceprimarului Oleniuc, atât el, cât și aleșii locali speră ca ședința să se desfășoare în termeni civilizați.