Primarii PD-L din județul Constanța acuză conducerea Consiliului Județean că i-a sărit de la împărțirea banilor pentru echilibrarea bugetelor locale. Ei reclamă conducerii instituției județene că a făcut repartizarea fondurilor strict pe considerente politice și atrag atenția că sunt în pericol să piardă proiecte europene deoarece nu mai pot asigura cofinanțarea.
Conducerea județeană a PD-L anunță că va ataca în contencios administrativ hotărârea CJC prin care se repartizează primăriilor sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale.
Miza electorală deosebit de importantă a acestui an a determinat conducerea pesedistă a Consiliului Județean să arunce cu banii într-o singură direcție – spre primarii PSD. La ultima ședință de consiliu, aleșii județului au împărțit sumele pentru echilibrarea bugetelor locale după chipul și culoarea politică a fiecărui primar. Potrivit consilierului județean Gabriel Iorda-che, așa s-a ajuns ca o primărie PSD să primească, în medie, de 10 ori mai mulți bani decât o primărie PD-L, cu același număr de locuitori.
Primăriile PD-L au primit 5% din fonduri
Explicația este una foarte simplă. Se apropie alegerile locale, iar conducerea social-democrată a CJC pompează bani în primarii colegi de partid pentru a le înlesni drumul spre un nou mandat.
De partea cealaltă, primarii democrat-liberali nu numai că nu au cu ce supraviețui, dar sunt în pericol să piardă și banii veniți moca de la UE sau Guvern pe diferite proiecte, deoarece nu pot asigura cofinanțarea.
Conducerea organizației județene a PD-L le-a sărit în ajutor și amenință CJC cu instanța judecătorească. "Ne pregătim să atacăm în contencios hotărârea Consiliului Județean privind alocarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale. Primarii PD-L au fost clar discriminați, iar repartizarea nu s-a făcut decât pe criterii politice. Din calculele noastre, primarii PD-L au primit doar 5% din totalul banilor alocați, deși ei conduc destinele a mai bine de 30% din locuitorii acestui județ", a declarat președintele Stelian Duțu.
Primăria Deleni, lăsată fără bani pentru proiecte
Primărița de la Deleni, Anica Dan, spune că nu a primit mai nimic de la Consiliul Județean. "Deși avem proiecte care au nevoie de cofinanțare, nu am primit decât un miliard (n.r. – 100.000 RON). Pentru drumuri nu ni s-a dat nici un ban, nici măcar pentru proiecte concrete, la care aveam studii de fezabilitate. Domnii de la Consiliul Județean au uitat că banii sunt ai statului român și nu se împart după ureche. Dar, după alegerile locale de anul acesta de la consiliu, sunt sigură că va ieși soarele și pe strada noastră", a declarat Anica Dan. Primărița susține că ar fi avut nevoie de cofinanțare pentru un proiect pe Ordonanța 7, dar și pentru un proiect european de 1,1 milioane de euro privind selecționarea și depozitarea deșeurilor.
"Sunt veninoși tare cei din consiliu"
La Rasova, situația este identică. Primarul PD-L, Mihalache Neamțu, spune că a primit 100.000 lei, în timp ce o localitate apropiată, cu mult mai puțini locuitori, dar cu primar PSD, a luat de la consiliul Județean un milion de lei. "Noi, care avem 5000 de locuitori, am primit un miliard (n.r. – 100.000 RON), în timp ce comuna Aliman, cu 2000 de locuitori, dar cu primar PSD, a primit 10 miliarde. Situația este la fel în tot județul", a declarat primarul.
Mihalache Neamțu susține că nu poate face mai nimic cu banii aceștia.
"Sunt veninoși tare cei din consiliu. Am vrut să asfaltez, pe banii mei, în jurul primăriei, dar nu au vrut să îmi dea utilaje de la direcția de drumuri. Nu înțeleg de ce trebuie să sufere amărâtul ăla care n-are de nici unele pentru că președintele consiliului județean are ceva cu mine. Iar din păcate, noi la Rasova nu avem altă sursă de venit pentru a ne finanța proiectele", a adăugat gospodarul șef al comunei.
Medgidia nu a primit nici un leu
Dacă la Rasova sau Deleni au ajuns totuși 100.000 lei din mila CJC, municipiul Medgidia nu a primit nici un leu. "Nu am primit deloc. Înainte mai primeam pe formulă, conform schemei de finanțare, mai luam bani și din echilibrarea bugetelor locale. anul acesta nu am luat nici un leu. Oricum, nu voi sta cu mâinile în sân. Le-am făcut deja o scrisoare prin care le aduc la cunoștință că nu au respectat formula. În funcție de ce răspuns primesc, voi acționa și eu. Dacă nu îmi dau banii, sunt hotărât să ajung în instanță cu Consiliul Județean", a precizat primarul municipiului Medgidia, Dumitru Moinescu.
"Președintele Consiliului Județean nu mă are la suflet"
Comuna Costinești a primit pentru echilibrarea bugetului local suma de 50.000 lei. Primarul Traian Cristea nu disperă pentru că, potrivit propriilor declarații, știe să muncească și să atragă bani din alte surse. "Este simplu ceea ce se întâmplă. Președintele Consiliului Județean nu mă are la suflet, mai e și an electoral. Sau poate că s-au gândit că eu la Costinești am bani cu sacul. Mie mi-au zis clar că nu voi primi bani de la ei. Ce să fac? Asta e miza politică, iar unii nu știu să fie oameni".
Exemplele primăriilor care se plâng de modul în care CJC a repartizat fondurile anul acesta pot continua cu 23 August, Năvodari, Mangalia, Ciobanu, Castelu, Agigea.
De 10 ori mai mulți bani pentru primarii PSD
Consilierul județean democrat-liberal, Gabriel Iordache, recunoaște că împărțirea banilor nu s-a făcut echitabil și spune că a făcut deja o adresă către conducerea centrală a PD-L prin care cere sprijin. "Cei mai mulți bani s-au dus la primăriile PSD și PNL, aproape de 10 ori mai mult decât la cele PD-L. Probabil că vom ataca în contencios hotărârea pentru că este inadmisibil ca fondurile unei instituții publice să fie alocate strict pe criterii politice", a declarat Iordache.