Sărbătorile pascale sunt prilej de a petrece alături de familie și prieteni, astfel că excesul de mâncare și băutură poate pune probleme. În consecință, Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța au fost în alertă. În mod neașteptat, constănțenii au dovedit cumpătare la mâncare, dar nu și la băutură.
Experiența anilor trecuți i-a învățat pe medici că trebuie să fie în permanență pregătiți în perioada Paștelui. Drept pentru care, la nivelul unităților de primiri urgențe și la Serviciul de Ambulanță a fost făcută aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare, iar liniile de gardă au fost asigurate. Iar solicitările nu au întârziat să apară. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în prima și a doua zi de Paște au fost primite aproximativ 300 de apeluri, cele mai multe vizând leziuni trau-matice, colici biliare sau abdo-minale și afecțiuni cardiace. Numărul solicitărilor a fost cu 20% mai mare decât de obicei, au mai arătat medicii de la Ambulanță.
105 cazuri la Unitatea de Primiri Urgențe
Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Constanța a fost însă mai puțin aglomerată decât în anii trecuți. Dacă în 2008, excesul din timpul Paștelui a adus la spital peste 600 de persoane, anul acesta au fost înregistrate, începând din noaptea de Înviere, doar 105 cazuri. "Au predominat valorile crescute ale tensiunii arteriale, la 25 de pacienți, 16 bolnavi au avut dureri abdominale, cinci s-au prezentat cu alergodermii și 9 cazuri cu etilism. În rest, au fost cazuri obișnuite de urgență, cu mulți cardiaci și accidente vasculare", ne-a declarat dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al SCJU Constanța. Numai în noaptea de Înviere s-au pre-zentat la Urgența spitalului 53 de bolnavi.
13 bătuți și 11 înjunghiați
Dacă afecțiunile cauzate de consumul în exces al bucatelor specifice Paștelui nu au pus probleme deosebite, numeroasele pahare ciocnite cu rudele și prietenii și-au spus cuvântul. "În ciuda apelurilor pe care le-am făcut în ceea ce privește consumul de alcool, cazurile prezentate din acest motiv au crescut, comparativ cu o zi obișnuită", a arătat purtătorul de cuvânt al
SCJU Constanța. Astfel, pe parte de traumatologie, s-au prezentat 58 de pacienți, dintre care 13 bătuți, trei implicați în accidente de circulație și 12 care s-au ales cu fracturi în urma unor lovituri sau incidente casnice. "La Chirurgie au fost 11 persoane cu plăgi tăiate, pe fondul consumului de alcool", a subliniat dr. Florian Stoian.
Tot în perioada respectivă au fost internați doi bolnavi pe Secția de Nefrologie, șapte pe Secția de Cardiologie, șapte la Neurologie, patru pacienți pe Secția de Gastroenterologie, doi în Medicală 1, doi în Compartimentul de Pneumologie și un bolnav la Oncologie.
Aglomerația a fost cauzată și de faptul că policlinicile și cabinetele medicilor de familie au fost închise. Bolnavii au fost însă nemulțumiți că au fost nevoiți să aștepte și până la trei ore pe holurile unității spitalicești.