O femeie în vârstă de 45 de ani a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, precum și la o perioadă de reabilitare, după ce a fost găsită vinovată de hărțuirea modelului și actriței Mădălina Ghenea pe rețelele de socializare, prin mesaje jignitoare și amenințări.
Judecătoarea Elisabetta Canevini, președintele secției a cincea penale a Curții din Milano, a stabilit pedeapsa cu suspendare, cu condiția ca inculpata să plătească o amendă provizorie în termen de două luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Inițial, avocata Mădălinei Ghenea solicitase despăgubiri de 5 milioane de euro pentru actriță și 200.000 de euro pentru mama acesteia. Instanța a decis, pentru moment, acordarea provizorie a sumelor menționate.
Amenda provizorie se ridică la 40.000 de euro pentru Mădălina Ghenea și 10.000 de euro pentru mama acesteia, reprezentată de avocata Maria Emanuela Mascalchi, potrivit ilgiorno.
De asemenea, judecătorii au obligat-o pe femeie acuzată de hărţuire să urmeze reabilitare la un centru de specialitate, decizie care se va pune în aplicare dacă și când sentința va deveni definitivă.
După aflarea sentinţei Mădălina Ghenea a declarat: „Astăzi sunt aici pentru fiica mea și mama mea și pentru toate femeile care sunt victime ale urii. Reclamaţi, reclamaţi, reclamaţi", a spus vedeta.
Mădălina le-a povestit fanilor din mediul online prin ce coșmar a trecut.
„Nu am dormit. Nici eu, nici mama mea. Charlotte (fiica mea) are febră și noi am trăit greutatea unei zile pe care o așteptam de peste zece ani. Stresul a fost imens: amenințări, insinuări, atacuri continue, conturi false care dispăreau și reapăreau a doua zi. Blocam, începeam din nou, rezistam. Nu trăiești cu adevărat, doar supraviețuiești. Cei care se întreabă de ce nu ignor sau nu tac, trebuie să înțeleagă că demnitatea nu este negociabilă. A fi forțat să îți aperi viața într-o sală de tribunal este greu de suportat și nimeni nu ar trebui să considere asta normal. Rețelele sociale nu sunt un tărâm fără lege. Astăzi nu mai există un cont fals, există un nume, un prenume și o responsabilitate. Acesta nu este doar un proces. Este o linie pe care nu voi permite niciodată nimănui să o treacă", a scris Mădălina Ghenea, pe Instagram.
„A spus că prezența mea în filmul lui Paolo Sorrentino a fost pornografie"
Potrivit actriţei, mesajele au început după apariţia sa în filmul „Youth” regizat de Paolo Sorrentino şi au tot continuat să vină până de curând. Iniţial, atunci când a făcut plângerea, nu cunoştea identitatea persoanei care i-a creat atâtea probleme. În urma unei anchete, poliţia i-a comunicat faptul că este vorba despre o româncă ce locuieşte în Limbiate, Italia.
„A spus că prezența mea în filmul lui Paolo Sorrentino (n.r. Youth) a fost pornografie. Am acceptat o cerere de prietenie pe rețelele sociale și au început să curgă mesaje contra mea. De multe ori a făcut postări dintr-un profil fals, care semăna cu al meu, unde a pus fotografii prelucrate cu mine, pentru a mă face să arăt diferit", spunea Mădălina Ghenea.
Actrița a mărturisit că, în perioada respectivă, a pierdut mai multe contracte şi a fost nevoită să îşi schimbe modul de viaţă.