Noi descoperiri privind Covid prelungit, care se referă la efectele pe termen lung asupra sănătăţii experimentate de mulţi dintre cei care au avut Covid-19, aduc deopotrivă veşti bune dar şi veşti mai puţin îmbucurătoare, potrivit unui studiu realizat la facultatea de medicină a Universităţii Washington din St. Louis şi la sistemul de asistenţă medicală pentru veteranii americani, informează News.ro.
Veştile mai puţin bune ar fi că pacienţii cu Covid-19 care au fost spitalizaţi în primele 30 de zile după infectare se confruntă cu un risc de deces cu 29% mai mare în al treilea an, comparativ cu persoanele care nu au avut virusul, scrie
stiripesurse.roConstatările arată, de asemenea, că şi persoanele cu Covid-19 uşor se confruntă în continuare cu noi probleme de sănătate legate de infecţie trei ani mai târziu.
Vestea bună este că riscul de deces se diminuează semnificativ la un an după o infecţie cu SARS-CoV-2 în rândul persoanelor care nu au avut nevoie de spitalizare din cauza virusului.
Această categorie demografică reprezintă majoritatea persoanelor care au avut Covid-19.
Efectele virusului, la 3 ani distanță
Noua cercetare, publicată joi, în revista Nature Medicine, a urmărit efectele virusului asupra sănătăţii persoanelor la trei ani după ce au fost infectate cu tulpina originală SARS-CoV-2 în 2020.
În acel an, aproximativ 20 de milioane de persoane au fost testate pozitiv pentru acest virus numai în Statele Unite.
Noul studiu a evaluat riscul de deces şi 80 de afecţiuni nefaste pentru sănătate, la trei ani după ce pacienţii au fost diagnosticaţi cu Covid-19.
„Nu ştim sigur de ce efectele virusului persistă atât de mult timp", a declarat autorul principal dr. Ziyad Al-Aly, epidemiolog clinic la Universitatea Washington, un recunoscut lider la nivel mondial în cercetarea Covid.
„Posibil să aibă de-a face cu persistenţa virală, inflamaţia cronică, disfuncţia imunitară sau toate cele de mai sus. Avem tendinţa de a ne gândi la infecţii ca fiind în principal boli pe termen scurt, cu efecte asupra sănătăţii care se manifestă în jurul momentului infecţiei. Datele noastre contestă această noţiune. Consider că boala Covid-19 continuă să ne înveţe – şi aceasta este o nouă lecţie importantă – că o întâlnire scurtă, aparent inofensivă sau benignă cu virusul poate duce totuşi la probleme de sănătate ani mai târziu", punctează medicul american, într-un comunicat.
Până la 10% dintre persoanele infectate cu virusul experimentează Covid de lungă durată, potrivit datelor Centrelor americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).
Cercetările anterioare ale omului de ştiinţă au documentat daunele produse de Covid-19 asupra aproape fiecărui organ uman, contribuind la boli care afectează plămânii, inima, creierul şi sistemele sanguin, musculo-scheletal şi gastrointestinal (GI) ale organismului.
Astfel de studii cu o urmărire mai lungă sunt limitate, a declarat Al-Aly, un nefrolog care tratează pacienţi la Spitalul Veteranilor din St. Louis, afiliat la Universitatea Washington.
„Abordarea acestei lacune de cunoştinţe este esenţială pentru a ne îmbunătăţi înţelegerea asupra Covid prelungit şi va contribui la informarea îngrijirii persoanelor care suferă de această boală pe termen lung", adaugă el.
Cercetătorul şi echipa sa au analizat milioane de dosare medicale neidentificate într-o bază de date menţinută de Departamentul de Afaceri a Veteranilor al SUA, cel mai mare sistem integrat de asistenţă medicală din ţară.
Studiul a inclus peste 114.000 de veterani cu Covid-19 uşor care nu au necesitat spitalizare; peste 20.000 de pacienţi cu Covid-19 spitalizaţi; şi 5,2 milioane de veterani fără diagnostic cu această boală.