Credincioșii romano-catolici sărbatoresc Învierea Domnului

52
2 min citire
Credincioșii romano-catolici sărbatoresc Învierea Domnului - profimedia0997046363scaled-1775371075.webp
Papa Leon al XIV-lea va oficia astăzi liturghia, în prima zi de Paşti, în Piaţa San Pietro, urmată, la ora 12.00, de tradiţionala binecuvântare, Urbi et Orbi.
Creştinii romano-catolici au participat, aseară, la Vigilia Pascală, slujba specială care celebrează Învierea lui Iisus Hristos.
La Vatican, peste 10.000 de credincioşi romano-catolici au fost prezenţi la ceremonia susţinută în Bazilica San Pietro de Papa Leon al XIV-lea pentru prima dată de când a urcat pe scaunul pontifical, iar cu acest prilej s-a referit din nou la pace.
Papa Leon: Şi în zilele noastre nu lipsesc mormintele care trebuie deschise, iar adesea pietrele care le acoperă sunt atât de grele şi de bine păzite, încât par de neclintit. Unele apasă pe inima omului, precum neîncrederea, frica, egoismul, ranchiuna, altele rup legăturile dintre noi, precum războiul, nedreptatea, închiderea dintre popoare şi naţuuni. Să nu ne lăsăm paralizaţi de ele. Mulţi bărbaţi şi femei de-a lungul secolelor, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-au dat la o parte, poate cu mult efort, uneori cu preţul vieţii. Nu sunt personaje de neatins, ci oameni ca noi care au avut curajul să vorbească şi să acţioneze. Să ne lăsăm inspiraţi de exemplul lor şi în această noapte sfântă să facem al nostru angajamentul lor, pentru ca pretutindeni şi întotdeauna în lume să crească şi să înflorească darurile pascale ale armoniei şi păcii.
Papa Leon al XIV-lea va oficia astăzi liturghia, în prima zi de Paşti, în Piaţa San Pietro, urmată, la ora 12.00, de tradiţionala binecuvântare, Urbi et Orbi, către cetate şi lume.
Duminica Paștelui
Liturghia de Paști se celebrează cu mare solemnitate. În locul actului penitențial (recunoașterea vinovăției), se face stropirea cu apă binecuvântată în noaptea precedentă, pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală este pusă lângă amvon sau lângă altar și rămâne acolo tot timpul pascal.
Lumânarea Pascală este o lumânare mare, albă folosită în liturghia bisericilor creștine occidentale (Romano-Catolică, Anglicană, Luterană, etc.). În fiecare an, de Paște, este sfințită și aprinsă o Lumânare Pascală nouă, și este folosită în timpul liturgic numit „Timpul Paștelui” și apoi, în restul anului, în diferite ocazii speciale.
Ceremonia aprinderii Lumânării Pascale este una din cele mai solemne momente ale Vigiliei Pascale celebrată în noaptea de Sâmbăta Mare. În deschiderea Vigiliei Pascale se aprinde și se binecuvântează un „foc nou”, iar Lumânarea Pascală este prima care se aprinde de la acest foc, în afara bisericii. Apoi lumânarea este dusă în procesiune în biserică, iar de la această lumânare se aprind toate celelalte lumânări folosite în Noaptea de Înviere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0941 secunde