Preşedinţia Franţei a anunţat noua componenţă a cabinetului premierului Sébastien Lecornu, numindu-l din nou în funcţia de ministru al finanţelor pe Roland Lescure, un apropiat al lui Emmanuel Macron, informează agenţia AFP.
Prim-ministrul Sébastien Lecornu, recent renumit în funcţie, a dezvăluit un guvern compus din politicieni şi tehnicieni puţin cunoscuţi publicului larg şi proveniţi din societatea civilă, în încercarea de a scoate Franţa dintr-o instabilitate politică fără precedent.
Ca şi cum ar fi vrut să alunge ameninţarea unei moţiuni cenzuri imediate, Lecornu a anunţat că acest nou guvern a fost numit pentru a oferi Franţei un buget înainte de sfârşitul anului.
Macronistul Roland Lescure este cel care se confruntă acum cu dificila sarcină de a prezenta o propunere de buget pentru 2026 acceptabilă de către Parlament, într-un moment în care datoria ţării a ajuns la 3.300 miliarde de euro, peste 115% din PIB.
Lecornu, care a demisionat lunea trecută, a doua zi după ce şi-a anunţat primul guvern, înainte de a fi numit din nou vineri de preşedintele Emmanuel Macron, pare să fi învăţat lecţiile de săptămâna trecută, când şi-a atras mânia clasei politice prin păstrarea majorităţii miniştrilor predecesorului său, François Bayrou, şi prin readucerea fostului ministru de finanţe Bruno Le Maire la apărare.
Constrâns să formeze de urgenţă un nou guvern pentru a putea depune o propunere de buget la începutul acestei săptămâni, Lecornu i-a păstrat pe Gérald Darmanin la justiţie, pe Jean-Noël Barrot la externe, precum şi pe Rachida Dati la cultură.
Prefectul Parisului, Laurent Nunez, este însă cel care îl succede lui Bruno Retailleau, liderul partidului de dreapta Les Républicains, în funcția de ministru de interne. Şeful în exerciţiu al companiei feroviare naţionale SNCF, Jean-Pierre Farandou, va prelua funcţia de ministru al muncii.