Criza siderurgiei lasă portul Constanța fără o treime din trafic

628
3 min citire
În terminalele de minereu și de laminate ale portului Constanța, vântul fluieră a pagubă. Podurile rulante, macaralele, benzile transportoare au încremenit. Mineralierele par să fi uitat drumul spre portul românesc de la Marea Neagră, iar cargourile nu mai pleacă cu calele ticsite de laminate și țevi.
De la extaz la agonie
Până în 2008, industria siderurgică și metalurgică din România, Serbia, Ungaria, Ucraina, Turcia și China a furnizat mai mult de o treime din traficul portului Constanța. Exportul, importul și tranzitul de minereu de fier, minereuri neferoase, deșeuri metalice, combustibili solizi și produse metalice s-au ridicat la 20.285.070 tone, în 2007, iar în 2008, la 21.315.865 tone. Aceste cantități reprezintă 35,1%, respectiv 34,47%, din fluxul total de mărfuri.
Încă din toamna anului trecut, criza economică mondială a afectat piața metalului. Prețurile minereului, fierului vechi și al laminatelor au început să coboare abrupt. Cererea industriilor consumatoare de metal a continuat să se contracte, astfel încât producătorii de metal din întreaga lume au fost nevoiți să-și restrângă activitatea și să închidă sute și mii de locuri de muncă.
Radiografia recesiunii
În România, nu există companie din siderurgie și metalurgie care să nu-și fi redus producția și să nu fi apelat la măsura șomajului tehnic ori la concedieri. Federația Sindicală a Siderurgiștilor METAROM a făcut radiografia crizei din această ramură industrială.
Potrivit acesteia, în combinatele de la Galați, Hunedoara și Roman se disponibilizează salariați pe capete, prin metoda "plecărilor voluntare", stimulată de acordarea salariilor compensatorii.
Investitorii ruși opresc combinatul de la Reșița și preconizează să alimenteze laminorul Altrom din Slatina cu materie primă din Rusia și Ucraina. Aproape toți angajații stau acasă, la dispoziția angajatorului, primind 75% din salariu. Circa 300 de salariați au fost, deja, concediați.
Unitățile de la Călărași și Zalau, care aparțin concernului argentinian Tenaris, au acoperită doar 25% din capacitatea de producție, în primul trimestru al acestui an. Salariații sunt cuprinși în programe de pregătire profesională, activități conexe sau șomaj tehnic plătit cu 75% din salariu.
Laminorul Brăila a trimis 400 de salariați (peste 80% din total) în șomaj tehnic, cu 75% din salariu, până pe 15 februarie. La Tubinox București, 120 de salariați stau acasă cu 80% din salariu, fiindcă angajatorul nu poate recapitaliza producția din cauza nerambursării TVA din 2007 și 2008. Altur Slatina a concediat, până acum, 132 de persoane. Laminorul Focșani este pe punctul de a se închide definitiv. Deși are comenzi, nu-și poate procura materia primă (țagla). Vor fi afectați 350 de angajați.
Fabricile de electrozi Electro-carbon Slatina și Elsider Titu și-au redus activitatea aproape de zero, pentru că oțelăriile din țară care încă mai lucrează își procură electrozii din străinătate. Din această cauză sunt afectate 700 de locuri de muncă. La Slatina, în această săptămână vor fi concediate 79 persoane.
Portul a trecut pe… grăunțe
Din totalul de circa 32.000 de angajați din siderurgia și metalurgia feroasă a României, 10% urmează a fi disponibilizați în perioada imediat următoare.
Criza acestei industrii este departe de a fi atins amplitudinea maximă, fapt ce se reflectă dramatic în traficul din portul Constanța. În programul sosirilor și plecărilor, până la finele lunii februarie nu este anunțată nicio navă care să aducă minereu ori combustibili solizi și nicio navă care să încarce produse metalice pentru export. Nu-i de mirare că, în aceste condiții, în danele de minereu și cărbune se operează cereale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0386 secunde