Cronica unei crize anunțate (I)

de Radu MIHALCEA

Radu Mihalcea este un constănțean ajuns profesor universitar în Chicago. Între 1961 și 1965 a lucrat la Șantierul Naval Constanța și a jucat volei la "Farul". S-a mutat în Germania, unde a locuit 33 de ani, timp în care a predat managementul la Universitatea din Bochum. Acum locuiește în America, fiind martor la prăbușirea sistemului financiar. Povestea adevărată a crizei este "simplă și zguduitoare", spune Radu Mihalcea, multe dintre cauzele ei reale nefiind cunoscute nici măcar de către americani. Rândurile de mai jos îi aparțin. Este o lucrare amplă, prezentată în luna iulie la congresul Academiei Româno – Americane de Științe și Arte, pe care a avut amabilitatea de a o înfățișa și constănțenilor, prin intermediul ziarului "Cuget Liber".

Aerul american

Criza financiară începe cu un fapt banal. Nefiind supuse controlului guvernamental, băncile de investiții – instituții noi, apărute în urmă cu circa 15 ani – au vândut drept "sigure" acțiuni de 100 dolari, în care au investit doar un dolar, dacă nu mai puțin. Cu alte cuvinte, au vândut… aer "made in USA".

Investițiile băncilor au fost ipotecile pentru casele cumpărate în masă de americani. Cu aprobarea tacită a guvernului, au primit împrumuturi uriașe cetățeni care nu aveau un venit permanent, nu aveau nici măcar alte valori cu care să garanteze o parte din împrumut și nu puteau acoperi 20% din suma primită, adică avansul. Astfel, băncile au construit un imperiu financiar, bazat pe probabilitatea că sutele de mii de americani săraci își vor permite să ramburseze la timp creditele imobiliare primite.

O astfel de practică a fost și este împotriva oricărei reguli bancare. În Europa, nimeni nu poate contracta împrumuturi pentru achiziția de case, dacă nu îndeplinește condițiile de mai sus. Și în America a fost așa, dar înainte de 1990.

Vinovatul

Inovația a fost introdusă de Alan Greenspan, fostul șef al Rezervei Federale Americane, considerat cea mai mare personalitate financiară a tuturor timpurilor, până la retragerea sa din activitate. Multe dintre inovațiile sale au fost atât de complicate, încât seniorii chemați să le aprobe recunosc acum, în timp de criză majoră, că nu le-au înțeles deloc, însă și-au dat OK-ul tocmai pentru că o persoană de talia lui Greenspan pleda în favoarea lor.

Pe baza derivatelor lui Greenspan, America a prosperat, reducând șomajul și menținând industria construcțiilor de case la un nivel extrem de înalt. Prețul locuințelor a crescut în continuu, case de 100.000 dolari ajungând să coste 500.000 dolari.

Timp de 15 ani, totul a mers strună. Băncile de investiții au vândut trilioane de baloane de aer american, în toată lumea. Însă acordarea de împrumuturi către persoane care nu ar fi primi în România decât zâmbete din partea bancherilor a șubrezit fundația instituțiilor financiare. Până în 2005, dobânda a fost menținută la 2%. Însă pericolul inflaționist i-a forțat pe bancheri să mărească dobânda la 5%. Și brusc, săracii împrumutați cu sute de mii de dolari nu și-au mai permis să achite ratele. Casele au fost scoase la licitație, însă nimeni nu le-a cumpărat. Potențialii cumpărători se gândeau, pe bună dreptate: "De ce să dau 500.000 dolari pe o casă care costa doar 100.000 dolari, în urmă cu numai câțiva ani?"

Regresul

Prețurile caselor au căzut și cad în continuare. Acțiunile bazate pe case, care nu făceau decât 1% din valoarea lor, și-au pierdut până și acea bază infimă. Drept urmare, băncile care le dețineau s-au prăbușit – Freddy Mac și Fannie Mae, spre exemplu. Unele bănci încă mai supraviețuiesc, ținând cu dinții de capitalul propriu de 5%. Dacă îl pierd (și îl vor pierde), atunci trebuie să-și anunțe falimentul.

Guvernul american și Banca Federală au fost sesizate în legătură cu pericolele mari, asociate contractelor financiare derivate ale lui Greenspan. Nu s-a luat însă nicio măsură. Ba mai mult, Congresul a retras în 1999 finan-țarea Commodity Futures Trading Commission (CFTC), instituția care supraveghea această piață. Protestele masive ale fostei șefe CFTC, Brooksley E. Born, nu au ajutat cu nimic, ea fiind nevoită să demisioneze.

Președintele Bush a apărut la televiziune în urmă cu cinci ani, afirmând că știe de problemele care pot să apară, însă are încredere în "capacitatea de autoreglare a pieței financiare".

Într-un fel, președintele american a avut dreptate. Criza de acum nu este decât o autoreglare violentă a piețelor. Mecanismele lor funcționează, însă societatea nu poate să plătească prețul reglării automate: stagnare la nivel mondial, sistarea activităților economice. Este prea mult. Oamenii vor să aibă unde munci, să poată să cumpere de mâncare și să își trimită copiii la școală. Sunt însă neputincioși. Nu pot face nimic în afară de a aștepta intervenția statului.

Adică exact ce se întâmplă acum.

(Va urma)