Cupa Mondială nu înseamnă doar stadioane spectaculoase, jucători de top
sau goluri memorabile. La fiecare ediție, mingea oficială a atras la rândul ei
atenția, iar în multe cazuri a stârnit numeroase discuții. Unele modele au fost
apreciate pentru precizie, altele au fost criticate pentru traiectoriile
imprevizibile, însă fiecare a rămas legată de un moment important din istoria
competiției.
În momentul de față, mingile folosite la Campionatul Mondial sunt
rezultatul unor ani întregi de cercetare și teste. Materialele, forma și
tehnologia s-au schimbat enorm față de primele ediții, iar diferențele sunt
evidente chiar și pentru cei care urmăresc fotbalul doar ocazional. Pe lângă
numărul record de echipe și meciuri,
turneul
final din 2026 se remarcă și prin caracteristicile mingii oficiale
utilizate.
Cele mai cunoscute mingi din istoria Cupei Mondiale
De-a lungul timpului, câteva modele au rămas
în memoria suporterilor:
·
Telstar (1970) - prima minge
Adidas folosită la Cupa Mondială;
·
Azteca (1986) - prima minge
realizată integral din materiale sintetice;
·
Jabulani (2010) - cea mai
controversată minge din istoria turneului;
·
Brazuca (2014) - apreciată pentru
stabilitatea în zbor;
·
Telstar 18 (2018) - primul model
cu cip integrat;
·
Al Rihla (2022) - a dus mai
departe tehnologia folosită pentru arbitraj;
·
Trionda (2026) - mingea oficială a
actualei ediții a Cupei Mondiale.
De la piele naturală la materiale sintetice
Primele mingi utilizate la Campionatele
Mondiale nu seamănă aproape deloc cu cele de astăzi. Acelea erau fabricate din
piele, iar atunci când ploua deveneau mai grele deoarece absorbeau apă. Din
acest motiv, controlul balonului era mult mai dificil decât în prezent.
Un moment important a venit în 1986, odată cu
apariția modelului Azteca. A fost prima minge realizată complet din materiale
sintetice, o schimbare care a redus absorbția de apă și a oferit mai multă
stabilitate pentru jucători.
Jabulani, mingea care a împărțit lumea fotbalului
Jabulani reprezintă fără doar și poate cel mai
discutat nume de-a lungul anilor, atunci când sunt aduse în discuție mingile de
fotbal.
La acea vreme, atât jucătorii ofensivi, cât și
portarii, au avut o dificultate de a o înțelege. Mulți vorbeau despre o
traiectorie unică și haotică.
Chiar dacă producătorul a apărat designul
mingii, Jabulani a rămas unul dintre cele mai discutate subiecte ale turneului
din 2010 și este pomenită și astăzi atunci când se vorbește despre cele mai
controversate mingi din istoria fotbalului. Diego Forlan, celebrul atacant
uruguayan,
a
fost considerat maestrul mingii Jabulani, acesta având șuturi imparabile la
turneul final de acum 16 ani.
Mingile din 2026 au integrat tehnologia
În ultimii ani, evoluția nu s-a limitat doar
la materiale sau design. La Cupa Mondială din 2018 a fost introdus pentru prima
dată un cip în mingea oficială, iar îmbunătățirile au continuat și la ediția
din Qatar. Senzorii transmit informații în timp real și contribuie la
funcționarea sistemului VAR și a tehnologiei pentru depistarea pozițiilor de
offside (mai exact acel offside semi-automat).
Mingea Trionda, folosită la turneul final din
Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, a continuat să aducă noi inovații.
Tehnologia Connected Ball este cea care le oferă informații suplimentare
arbitrilor, pentru fazele importante. Mingile de la Campionatul Mondial din
2026 necesită încărcare wireless, înainte de utilizare.
Pariorii care își doresc să ia în calcul toate
detaliile, cu siguranță trebuie să țină cont și de mingea oficială. Fie că
vorbim despre
pariuri live
online sau pariuri antepost pe marcatori, condițiile meteo, starea
gazonului sau mingea oficială vor avea un cuvânt greu de spus pentru jucătorii
ofensivi.
Momentan favoriții caselor de pariuri online
la Gheata de Aur în 2026 sunt Kylian Mbappe (7.00), Harry Kane (8.00) și Mikel
Oyarzabal (11.00).