Secretarul de Stat american, John Kerry, îndeamnă China să blocheze transferurile de fonduri spre Coreea de Nord, în contextul situației tensionate generate de regimul de la Phenian. "Washingtonul dorește ca Beijin-gul să stopeze transferurile de fonduri spre Coreea de Nord și să transmită un mesaj potrivit căruia China dorește o Peninsulă Coreea fără arme nucleare", au declarat doi oficiali din cadrul Departamentului de Stat american, relatează CNN. John Kerry le-a transmis liderilor Chinei că este un moment critic pentru a îndemna Coreea de Nord să renunțe la atitudinea beligerantă. "Momentul este critic", le-a spus John Kerry, la Beijing, ministrului chinez de Externe, Wang Yi, și președintelui Chinei, Xi Jinping. "Avem de înfruntat provocări dificile", a spus Kerry, menționând dosarul nord-coreean, criza iraniană, situația din Siria și din Orientul Mijlociu în general.
Coreea de Nord ar putea face o demonstrație de forță efectuând un nou test balistic, luni dimineață (în cursul nopții de duminică spre luni, ora României), cu ocazia ceremoniilor ca-re marchează 101 ani de la nașterea lui Kim Il-Sung, fonda-torul țării.
Coreea de Nord a proferat o serie de amenințări în ulti-mele săptămâni, avertizând că ar putea lansa atacuri nucleare preventive împotriva Statelor Unite, Coreei de Sud și Japoniei, după o serie de sancțiuni interna-ționale adoptate ca urmare a unor teste balistice și nucleare. Intențiile tânărului conducător nord-coreean Kim Jong-Un sunt un mister, însă comportamentul său belicos, chiar dacă reprezintă doar o fanfaronadă, este foarte periculos, a declarat, sâmbătă, la Shanghai, șeful diplomației franceze.
"Nu se știe ce are în minte. Vrea să se impună în fața armatei coreene, pentru a obține un fel de credit pentru ca mai apoi să ceară ceva în schimb?", se întreabă Laurent Fabius. "Însă este foarte periculos, deoarece chiar dacă este în parte o fanfaronadă, se poate derapa", a continuat ministrul francez al Afacerilor Externe, sosit în China în perspectiva viitoarei vizite a președintelui francez François Hollande.