Daniel Slăvescu cheamă tinerii din Mangalia în politică

1761
2 min citire
În ultima perioadă, în Mangalia, principalul subiect de discuție aflat pe buzele tuturor este reactivarea organizației social democrate conduse de Daniel Slăvescu. Inspirați de modelul de politician și al valorilor morale promovate de regretatul Virgil Slăvescu, fondatorul acestei organizații și cetățean de onoare al municipiul Mangalia, un număr foarte mare de tineri au strâns rândurile în jurul fiului acestuia, Daniel Slăvescu, în ceea ce pare să devină o adevărată mișcare a tinerilor din Mangalia.
Despre motivele popularității organizației sale, Daniel Slăvescu, ne-a declarat următoarele:
- Cred că a venit momentul ca tinerii să nu mai abordeze poziția "dezinteresului" superior. Este loc pentru tineri în politică și este loc la vârf, acolo unde se iau decizii importante.
Ceea ce îi facem noi să înțeleagă este că soluțiile individuale vor fi mereu sortite eșecului dacă nu sunt dublate de soluții comunitare. Îi încurajez și îi chem pe toți să își spună cuvântul în legătură cu viitorul orașului nostru. Să participe negreșit la viața politică a orașului și, mai presus de toate, să își facă publică alegerea.
- Ce caracterizează viața politică a Mangaliei, într-un an electoral cum este acesta?
- Caracteristica comunității din Mangalia este absența speranței, iar scopul politicii ar trebui să fie tocmai să îi dea o speranță.
Politicieni locali nu mai au nici un fel de viziune asupra a ceea ce presupune dezvoltarea Mangaliei, și a stațiunilor din sudul litoralului, întrucât nu mai au capacitatea de a propune un viitor și cu atât mai puțin să urmărească realizarea lui.
Noi credem că nu este de ajuns să stai și să aștepți dispariția actualilor lideri politici, ci trebuie luptat pentru promovarea propriilor idei. Schimbul de generații nu trebuie să se facă doar biologic, ci pe baza calității și performanței oamenilor. Avem în rândul nostru oameni valoroși care pot să ocupe funcții în partid și în administrația publică locală și împreună vrem să facem schimbarea atât de așteptată de toți locuitorii Mangaliei.
- Are organizația pe care o conduceți puterea să facă această schimbare?
- Avem un potențial, care trebuie însă consolidat cu ajutorul societății civile. Nu exagerez când spun că avem o misiune aproape istorică, pentru că anul acesta este crucial pentru orașul nostru. Așa cum spunea și dl. deputat PSD Alexandru Mazăre la întâlnirea pe care a avut-o cu organizația noastră duminică, încă patru ani de management defectuos, de lipsă a unei strategii fiabile de dezvoltare locală și de marketing teritorial pot fi fatale Mangaliei și stațiunilor noastre, în concurență cu Mamaia și stațiunile bulgare.
Așa că, de vreme ce Mangalia va redeveni sau nu competitivă în funcție de angajamentul și de competența aleșilor locali, noi suntem cei dispuși să ne asumăm cu adevărat aceste responsabilități și să ne punem competențele în favoarea oamenilor orașului nostru.
De ce acum?
- O facem acum, pentru că în politică, la fel ca în viață, trebuie să existe o evoluție normală - și acum a venit momentul când politicienii care nu mai au viziune și soluție să se retragă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde