Într-o singură lună

Datoriile constănțenilor la bănci au crescut cu peste 20%

234
2 min citire
Faptul că județul Constanța se plasează printre primele locuri în statisticile Băncii Naționale a României la capitolul împrumuturi și credite către bănci nu mai este o noutate.
Totuși, ceea ce s-a întâmplat în decursul lunii octombrie constituie un fapt mai puțin normal. Astfel, dacă până acum nivelul creditelor și al restanțelor creștea relativ constant, diferențele de la o lună la alta fiind de doar câteva procente, iată că, între lunile septembrie și octombrie, restanțele constănțenilor au crescut cu peste 20%.
Potrivit situațiilor realizate de BNR, volumul restanțelor la creditele în lei a crescut, în intervalul 1-31 octombrie, de la 16.768,46 mii lei la 21.882,4 mii de lei, ceea ce transformat în procente înseamnă aproximativ 30%. În ceea ce privește restanțele înregistrate de constănțeni la creditele în valută, datoria totală a scăzut, pentru aceeași perioadă, de la 6.019,64 mii de lei până la 5.089,9 mii de lei, insuficient însă pentru a compensa creșterea consemnată în cazul împrumuturilor în lei.
O altă concluzie care se poate trage din statistica BNR este aceea că, în urma deprecierii leului și a creșterii continue a cotațiilor monedei europene, constănțenii au renunțat la a se mai împrumuta în valută în favoarea monedei naționale. Astfel, dacă la sfârșitul primelor nouă luni ale acestui an, la nivelul județului Constanța, volumul creditelor în lei și în valută contractate de clienții băncilor era de 2.261.365,62 mii de lei, respectiv de 2.701.868,35 mii de lei, la sfârșitul lunii octombrie, valoarea totală a creditelor acordate în lei a crescut cu peste 90 milioane de lei, față de doar aproximativ șase milioane cât s-a consemnat în cazul celor în valută.
În ceea ce privește destinația banilor luați de la bancă de către constănțeni, BNR arată că cele mai multe credite accesate sunt cele de consum, atât în lei, cât și în valută, cu o valoare totală de aproximativ 2.177 milioane de lei. Acestea sunt urmate de către creditele pentru locuințe, cu un total de 574 milioane de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.034 secunde