Evenimentul româno-olandez care s-a desfășurat la Constanța în aceste zile a avut ca punct culminant participarea președintelui României, Traian Băsescu, la o conferință pe tema optimizării pentru transport a coridorului continental cuprins între porturile Constanța și Rotterdam.
Invitat atât în calitate de girant politic al strategiei ce urmează a fi stabilită pentru atingerea obiectivelor, dar și ca specialist în transporturi, Băsescu a lăsat la o parte discursul pregătit de stafful său și a preferat să vorbească liber, arătând că în discuția pe acest subiect pune și suflet.
Președintele României a subliniat faptul că nu valorificăm la capacitate maximă oportunitățile de transport pe care le oferă Dunărea, comparând traficul, în cifre elocvente, cu eficiența exploatării Rinului de către partenerii olandezi. El a vorbit despre necesitatea unificării regulilor de navigație pe cele două fluvii, pentru ca Rotterdam și Constanța să fie, practic, legate și a accentuat beneficiile, inclusiv cele privind protecția mediului, care ar rezulta din mutarea traficului de mărfuri de pe coridoarele rutiere sau feroviare pe cele navigabile. În final, Traian Băsescu a spus că, împreună cu partenerii olandezi, avem obligația să aducem în atenția Comisiei Europene necesitatea dezvoltării acestei rute de transport continental, atât de importantă pentru viitorul Europei.
Viceministrul olandez al Transporturilor și Lucrărilor Publice, doamna Tineke Huizinga, a comentat asupra poziției strategice a Portului Constanța, care face legătura între Europa și Asia, dar și asupra importanței consacrate a Portului Rotterdam și experienței în managementul căilor nevigabile sau rezolvarea situațiilor complicate din punct de vedere hidrotehnic. Ministrul a demonstrat astfel beneficiile de care se vor bucura cei doi parteneri din reușita întreprinderii la care au pornit.
Omologul său român, ministrul Radu Berceanu, a avut un discurs destul de teoretic, ușor lozincard, principala informație utilă fiind aceea că, în anul 2014, Dunărea va avea în tot timpul anului, pe tot traseul românesc, adâncimi favorabile navigației.
Autoritatea portuară din Rotterdam a beneficiat de reprezentarea directorului său Victor Schoenmakers, care a expus în amănunt planurile de dezvoltare, modernizarea orientată în principal spre protecția mediului prin utilizarea energiilor alternative, dar și felul cum a devenit, din simplu administrator al unor facilități portuare, operator economic major.
Prin comparație, directorul Admi-nistrației Porturilor Maritime Constanța, Ion Bălan, a fost doar văzut la prezidiu, nu și auzit, prezentarea principalului port românesc fiind făcută de domnișoara Andreea Nistor, director comercial.
Beneficiind de organizarea impecabilă a musafirilor olandezi, conferința s-a desfășurat la bordul navei militare Johan de Witt, locația având și o însemnătate simbolică pentru cooperarea dorită, căci nava a fost construită în șantierul naval Galați. Dezbaterea pe această temă a coridorului Constanța - Rottterdam, începută, potrivit președintelui Băsescu, în anii 1991 - 1992, pare să fi atins, prin conferința de ieri, maturitatea necesară pentru a da, în cel mai scurt timp, rezultatele dorite.