De unde vin banii?

291
1 min citire
În 2009, marea provocare pentru IMM-uri va fi obținerea finanțărilor. Oportunități sunt multe, singura condiție fiind o implicare activă în accesarea diferitelor facilități de co-finanțare pentru programele de la stat și cele implementate de Uniunea Europeană.
În plus, Comisia Europeană a decis ca procedura de accesare a banilor comunitari să fie redusă la 30 de zile, de la 87 cât este în prezent.
Inițial, măsura ar fi trebuit să fie aplicată doar în 2009 dar, la cererea României și Bulgariei, termenul a fost prelungit până în 2010.
În 2009, cele mai importante programe cu finanțare comunitară, care pot fi accesate de întreprinderile autohtone mici și mijlocii, sunt următoarele:
1. Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Buget de 1.442.871.530 euro. Obiectiv: creșterea competitivității în sectorul agro-alimentar.
2. Programul Operațional Regional (POR). Buget de 441.135.485 euro. Obiectiv: dezvoltarea infrastructurii, mediului de afaceri și polilor urbani de creștere.
3. Programul Operațional Sectorial (POS 2007 - 2013) – Creșterea Competitivității Economice. Buget de 386.097.057 euro. Obiectiv: creșterea productivității IMM-urilor românești și reducerea decalajelor față de celelalte state ale Uniunii Europene.
4. POS Dezvoltarea Resurselor Umane. Buget de 452.584.803 euro. Obiectiv: corelarea sectorului educațional cu piața muncii.
5. POS Mediu. Buget de 578.507.217 euro. Obiectiv: Protecția și îmbunătățirea calității mediului și alinierea la prevederile comunitare din domeniu.
6. POS Dezvoltarea Capacității Administrative. Buget de 40.850.990 euro. Obiectiv: eficientizarea activității din administrațiile publice.
7. Programul Operațional de Pescuit. Buget de 30.156.234 euro. Obiectiv: dezvoltarea sectorului piscicol.
8. POS Transport. Buget de 770.539.727 euro. Obiectiv: dezvoltarea sistemului de transport, mai sigur, mai rapid și mai eficient.
9. POS Asistență tehnică. Buget de 26.221.919 euro. Obiectiv: asigurarea sprijinului financiar pentru implementarea programelor UE.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde