Democrația în Bulgaria devine tot mai proastă, urmează România

350
< 1 min citire
Bulgaria a continuat tendința de scădere a Indicelui de democrație al Economist Intelligence Unit (EIU), fiind clasată pe locul 52 cu un index de 6.78 în ediția din 2011, în timp ce România îi urmează în UE pe locul 59, informează Novinite.
În studiul EIU 2010, Bulgaria își împărțea locul 51 cu Argentina, cu un index de 6.84. În ultimii ani, Bulgaria s-a aflat în intervalul de "democrație viciată", al doilea nivel al țărilor democratice după "democrație plină" potrivit clasamentului EIU.
Pentru 2011, indexurile Bulgariei pentru cultură politică și funcționare a guvernului, o parte din indicele democrației, au primit evaluări spectaculos de scăzute ca note.
Participarea politică are de asemenea un grad relativ scăzut de 6.11, în timp ce procesele electorale și pluralismul, precum și libertățile civile sunt evaluate mari, la 9.17 și 8.53 respectiv.
În raportul 2011, țări precum Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia și Noua Zeelandă și-au păstrat poziția de cele mai bune democrații din lume.
Membrii UE Portugalia (locul 27), Franța (29), Italia (31) și Grecia (32) sunt de asemenea clasificați ca "democrații viciate", în timp ce România urmează Bulgariei (locul 59).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0358 secunde