Primăvara este momentul cel mai potrivit pentru a începe o detoxifiere a organismului, care a acumulat multe toxine în țesutul gras. Cele mai indicate alimente pentru detoxifierea de primăvară sunt legumele, uleiul din semințe de cânepă și iaurtul cu Bifidus.
Procesul de detoxifiere cuprinde mai multe aspecte: alimentar, fizic și mintal. Este foarte important aportul de vitamine și minerale pentru că stimulează regenerarea celulară și curăță colonul. De asemenea, procesul de detoxifiere trebuie să includă saună, masaj, hidratarea pielii, relaxare în aer liber și multe exerciții fizice. "Detoxifierea reduce simptomele de toxicitate - dureri de cap, oboseală, dureri articulare, probleme digestive, alergii -, reface și reînnoiește celulele, previne anumite boli prin creșterea imunității organismului și te ajută să scazi în greutate", a declarat dr. Anda Avramescu, consultant nutriție în cadrul Medicover.
Specialistul vă recomandă trei tipuri de alimente la început de primăvară: ulei din semințe de cânepă, legume și iaurt cu Bifidus. "Iarna este o perioadă cu diete bogate în proteine și grăsimi, iar primăvara este perioada «infuziei» cu vitamine și minerale", adaugă Anda Avramescu.
Alimente de primăvară
Imediat cum vine primăvara trebuie să consumați castraveți, ardei, salată verde, ceapă, ridichi, usturoi, ștevie, lobodă, urzici, morcovi, mărar și pătrunjel. Potrivit nutriționistului, "consumate sub formă de salate, cel puțin de două ori pe zi, înlocuiesc cu succes garniturile de cartofi și orez din cursul iernii. Au un aport ridicat de vitamine, de minerale, dar și de apă și fibre".
Iaurtul cu Bifidus este un aliment viu, care conține fermenți activi precum lactobacilul. "Lactobacilus Acidophylus este prima și cea mai abundentă «barieră prietenă», care se găsește în cavitatea bucală, intestinul subțire, intestinul gros și vagin. Acidophylus distruge bacteriile ostile, ducând la o curățare și reînnoire a florei intestinale. O digestie bună datorată unei flore bacteriene adecvate întărește sistemul imunitar", ne spune Anda Avramescu.
Consumul iaurtului cu Bifidus este recomandat pentru reechilibrarea florei intestinale, după tratament antibiotic, în tulburări digestive - constipație, unele complicații ale patologiei biliare, gastrite, indigestii -, hipercolesterolemie și carența de vitamine din grupul B.
Un iaurt mic de 150 de grame furnizează 50% din necesarul de fosfor și 40% din cel de calciu, pentru un adult. De asemenea, el scade colesterolul din sânge cu 3%.
Uleiul din semințe de cânepă conține Omega3. Introducerea lui în dieta zilnică îi conferă rolul unui aliment protector. În același timp, el crește nivelul colesterolului "bun", iar la copii are rol în dezvoltarea sănătoasă a creierului.
Semințele de cânepă sunt singurele semințe comestibile, care au în componența lor cantități substanțiale de acid gras nesaturat cu rol în regenerarea celulară. De asemenea, conține și vitamina E, un puternic antioxidant natural.
Uleiul din semințe de cânepă are miros și gust plăcut, asemănător celui de nucă și poate fi folosit pentru a condimenta salatele, pastele, orezul, peștele sau poate fie combinat cu alte uleiuri.