Directoratul sanatoriului din Techirghiol agită tabăra pedelistă

670
4 min citire
Biroul Permanent Județean al PD-L Constanța va decide, în ședința de vineri seară, cui acordă girul pentru conducerile sanatoriilor din Techirghiol, Mangalia și Eforie.
Organizațiile locale ale partidului au înaintat deja propunerile către conducerea județeană. Instituțiile vizate au, în opinia pretendenților, un potențial foarte mare atât din punct de vedere electoral, dar și ca oportunități de afirmare și de compensare pentru munca depusă în cadrul partidului.
Surse din cadrul partidului susțin că pentru instituția din Mangalia, șansele cele mai mari sunt de partea Laurei Condur, consilier local la Mangalia, de altfel, susținută de însuși fostul primar, actualmente deputat, Zanfir Iorguș.
Pentru conducerea sanatoriului din Eforie, organizația locală a PD-L a avansat numele lui Ion Belu.
Sanatoriul balnear de recuperare Techirghiol este râvnit, însă, de doi pedeliști. Indiran Logofătu, președinte al organizației locale a PD-L, și Florea Constandin, prim-vicepreședinte al PD-L Techirghiol, sunt cei interesați să ocupe funcția de director la instituția amintită.
Ar putea părea o competiție internă, democratică, între cei doi lideri, dar care ascunde însă și unele tensiuni din cadrul organizației locale a PD-L.
Florea Constandin s-a arătat interesat de postul amintit prin prisma a două considerente: este o instituție cu un potențial foarte mare de locuri de muncă pentru locuitorii din Techirghiol, iar cei 450 de angajați sunt, în opinia lui Constandin, și un potențial electoral pentru o nouă încercare de a accede la primărie peste patru ani. În plus, Florea se vede îndreptățit să ocupe funcția, invocând o contribuție considerabilă la derularea campaniilor electorale de până acum, soldată cu obținerea unor rezultate foarte bune.
Florea nu se oprește aici cu justificările în vederea propriei susțineri la fotoliul de director al sanatoriului și face câteva referiri și la contracandidata sa pe linie de partid.
Pe scurt, el o acuză pe șefa sa de la partid că ar fi susținută în demersul său de a prelua funcția de conducere a sanatoriului de către liberali, ba mai mult, că aceasta ar fi omul peneliștilor în partid.
"Organizația a funcționat mai bine fără ea în campania electorală", a concluzionat fostul candidat la Primăria Techirghiol, declarație pe care Constandin, membru al Biroului Permanent Județean al partidului, și-a asumat-o fără rezerve.
Susținere
"În ceea ce mă privește, pot să confirm că mi-am depus CV-ul la partid. În ceea ce îl privește pe domnul Constandin, nu vă pot spune nimic", a declarat Indiran Logofătu. Ea și-a justificat interesul pentru această funcție atât prin prisma activității politice desfășurate până acum și a rezultatelor obținute, dar și prin prisma potențialului profesional.
"Sanatoriul este o instituție foarte importantă pe plan local. Eu conduc organizația partidului cu rezultate deosebite pe plan local de trei ani, am fost președinte atât la PD, cât și ulterior la PD-L. În plus, sunt un bun manager", a declarat Logofătu.
În ceea ce privește "acuzele liberale" pe care colegul său de partid i le aduce, Logofătu a preferat să se rezume doar la a menționa: "Nu vă contrazic! Mă susțin deopotrivă și liberalii, dar și social-democrații".
Ea speră, de asemenea, să aibă și susținerea colegilor de partid, menționând că, cel puțin declarativ, pedeliștii și-au manifestat sprijinul în ceea ce o privește.
Indiran a concluzionat că membrii Biroului Permanent Județean au ultimul cuvânt, contează pe o alegere bună a lor și, oricare ar fi opțiunea liderilor județeni, ea nu va comenta alegerea făcută. Potrivit lui Logofătu, la BPJ-ul de vineri s-ar soluționa această necunoscută.
Indiran Logofătu este jurist de profesie, a lucrat până anul trecut, înainte de alegerile locale, în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, ca șef birou, fiind apoi disponibilizată. În prezent este consilier juridic la o societate.
Este lider al organizației locale a PD-L încă de pe vremea vechii organizări PD, mai exact din 2005.
Remember
Florea Constandin a candidat la alegerile locale din iunie 2007 și a pierdut fotoliul de primar al orașului Techirghiol la un singur vot distanță de contracandidatul său liberal, actualul edil Adrian Stan. Tot Constandin este cel care a condus la apogeul scandalului iscat vara trecută în PD-L, organizația județeană Constanța, în care a fost implicat și Dănuț Moisoiu. Mai exact, Florea Constandin, calificat în turul doi pentru Primăria Techirghiol, l-a acuzat pe Moisoiu că a făcut presiuni asupra lui pentru a se retrage din cursa electorală, în favoarea contracandidatului PSD, Eduard Martin. În urma acestui scandal, Moisoiu a fost exclus din PD-L.
În ceea ce privește intenția de a ocupa funcția de director la Sanatoriul din Techirghiol, surse din cadrul partidului susțin că Florea Constandin ar fi gata să cedeze directoratul nepoatei sale Laura Constandin.
Liberalul merge mai departe
Dincolo de disputele pedeliste pentru conducerea instituției, liberalul Septimiu Bourceanu, cel care conduce în prezent sanatoriul, își vede de treabă. Contactat telefonic în urmă cu câteva zile, Bourceanu a declarat că ceea ce îl interesează este, în primul rând, aspectul profesional și nicidecum luptele politice, prioritățile sale fiind continuarea proiectelor începute. Până una alta, Bourceanu își prezintă și el realizările de când a preluat conducerea la sanatoriu: numărul mare de pacienți care beneficiază de tratament, chiar și în lunile ianuarie, februarie, atunci când altădată instituția era închisă, investițiile și modernizările făcute, care au atras și veniturile aferente, deloc de neglijat.
Mandatul liberalului Bourceanu la conducerea sanatoriului expiră la sfârșitul acestui an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0323 secunde