Docherii din porturile românești protestează la Strasbourg

249
1 min citire
Un număr de 29 de lideri sindicali din porturile Constanța, Brăila și Tulcea vor lua parte la Euro-demonstația organizată pe data de 16 decembrie, la Strasbourg, de Confederația Sindicatelor Europene (European Trade Union Confederation - ETUC)" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Petre Costel, liderul Federației Naționale a Sindicatelor Portuare din România.
Acțiunea de protest a sindicaliștilor comunitari este intitulată: "Prioritate pentru drepturile lucrătorilor, nu mai multe ore de muncă". Ea are loc cu o zi înainte ca Parlamentul European să voteze propunerea de revizuire a Directivei privind timpul de muncă. Modificările introduse de ea au drept rezultat creșterea duratei săptămânii de lucru de la 40 la 48 de ore. La Inițiativa guvernului Marii Britanii, ar urma să se introducă așa-numita clauză "opt-out", care dă dreptul angajatorului să prelungească durata maximală a timpului săptămânal de lucru, pe baza acordului voluntar și individual al angajatului. ETUC consideră că orele de lucru prelungite reprezintă un pericol pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor și că angajatorii vor abuza de noua prevedere.
"Nu putem fi de acord cu o asemenea măsură, care scurtează timpul de refacere a capacității de muncă a lucrătorilor. Este paradoxal faptul că este adoptată acum, în plină criză economică. Cum este posibil să prelungești timpul de muncă, într-un moment când multe companii fac concedieri în masă ori trimit oamenii în șomaj tehnic, pentru că nu au ce să le dea de lucru? O asemenea măsură duce la scăderea productivității muncii, a calității producției și creșterea șomajului" - a declarat liderul sindical.
La Strasbourg vor fi prezenți sindicaliști din mai multe federații și confederații din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde