Președintele american Donald Trump a sosit, ieri, în Filipine, unde va participa la un summit regional în ultima etapă a turneului său asiatic, relatează AFP.
Sosit din Vietnam, Trump va asista în Filipine la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și va avea convorbiri cu președintele filipinez, foarte controversatul Rodrigo Duterte.
Relațiile dintre Washington și Manila, doi aliați în baza unui acord de apărare, s-au deteriorat considerabil după alegerea lui Duterte, în 2016, în funcția de președinte.
În cauză este sângerosul său război împotriva drogurilor, soldat cu mii de victime și care a fost criticat de către fostul președinte american Barack Obama.
Începuturile președinției lui Duterte au fost marcate și de o reorientare a diplomației filipineze către China, în detrimentul aliatului său american tradițional.
Tensiunile s-au mai atenuat odată cu alegerea lui Trump, care a salutat, într-o conversație telefonică cu Duterte, la sfârșitul lui aprilie, "eforturile incredibile" ale președintelui filipinez în problema drogurilor.