Egiptul îşi reafirmă sprijinul pentru dreptul palestinienilor de a rămâne pe pământul lor

131
< 1 min citire
Egiptul îşi reafirmă sprijinul pentru dreptul palestinienilor de a rămâne pe pământul lor - egiptul-1739262136.jpg
Egiptul a respins orice compromis care ar aduce atingere drepturilor palestinienilor, într-un comunicat publicat la scurt timp după o întâlnire între ministrul său de externe, Badr Abdelatty, şi omologul său american, Marco Rubio, la Washington, transmite agenţia AFP.
Egiptul îşi menţine poziţia respingând orice compromis cu privire la drepturile palestinienilor, inclusiv dreptul lor la autodeterminare, de a rămâne pe pământul lor şi la independenţă", se arată în comunicatul diplomaţiei de la Cairo, după ce preşedintele american Donald Trump a sugerat mutarea palestinienilor din Fâşia Gaza devastată de război.
Liderul de la Casa Albă a declarat că palestinienii nu vor avea dreptul de a se întoarce în Fâşia Gaza, în cadrul planului său pentru acest teritoriu. Întrebat dacă palestinienii ar avea dreptul de a se întoarce în teritoriul devastat de război, Trump a răspuns: „Nu, ei nu o vor face, pentru că vor avea locuinţe mult mai bune. Cu alte cuvinte, vorbesc despre construirea unui loc permanent, pentru că, dacă ei ar trebui să se întoarcă acum, ar dura ani înainte să poată face asta - Gaza nu este locuibilă".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0507 secunde