Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură Elie Wiesel, în vârstă de 78 de ani, fost prizonier al lagărului Auschwitz-Birkenau, a participat luni la ceremoniile pentru marcarea a 60 de ani de la înființarea muzeului din acest fost lagăr, relatează AFP.
Mai mult de 150 de personalități din Polonia, Franța, Israel și Statele Unite, printre care foști prizonieri ca fostul ministru polonez de externe Wladyslaw Bartoszewski, au participat la conferința internațională "Memorie, Conștiință, Responsabilitate".
Din 1940 până în 1945, mai mult de 1,1 milioane de bărbați, femei și copii, dintre care circa un milion evrei, au murit în lagărul Auschwitz-Birkenau.
"Aș vrea să cred că într-o zi liderii din G8 se vor întâlni aici, la Auschwitz, pentru a afla ce este important și ce nu este. ONU să se reunească aici. Știu că ceea ce spun este naiv, dar acest timp va veni", a spus Wiesel, născut în România.
Ideea înființării muzeului a fost propusă de foști prizonieri la câteva luni după încheierea războiului. Înființat la 2 iulie 1947 printr-o decizie a Parlamentului polonez, muzeul se ocupă de Auschwitz și Birkenau, o suprafață totală de 191 hectare.
Locul a fost înscris în patri-moniul UNESCO în 1979. Organizația a schimbat săptămâna trecută numele oficial al locului, el numindu-se de acum "lagărul de concentrare și exterminare nazist și german Auschwitz-Birkenau", la cerea Poloniei, care a fost revoltată de formularea "lagăr polonez" apărută uneori în presa străină.