Elon Musk și-a cerut scuze pentru întreruperea, la nivel global, a serviciului Starlink

104
1 min citire
Elon Musk și-a cerut scuze pentru întreruperea, la nivel global, a serviciului Starlink - elon-musk-1753459361.jpg
Serviciul Starlink al SpaceX a suferit joi una dintre cele mai ample întreruperi, la nivel global, după ce o defecţiune internă a software-ului a lăsat zeci de mii de utilizatori fără conexiune, o întrerupere rară pentru puternicul sistem de internet prin satelit al lui Elon Musk, relatează Reuters.
Utilizatorii din SUA şi Europa au început să experimenteze întreruperea în jurul orei 19:00 GMT (22.00, ora României), potrivit Downdetector, un tracker de întreruperi bazat pe crowdsourcing, care a declarat că au fost înregistrate până la 61.000 de rapoarte ale utilizatorilor pe site-ul său.
Starlink, care are peste 6 milioane de utilizatori în aproximativ 140 de ţări şi teritorii, a recunoscut ulterior întreruperea pe contul său de X. „Implementăm activ o soluţie”, a dat asigurări compania lui Elon Musk.
Serviciul Starlink a fost reluat în mare parte după două ore şi jumătate, a precizat pe X Michael Nicolls, vicepreşedinte Starlink Engineering.
Întreruperea a fost cauzată de o defecţiune a serviciilor software interne care operează reţeaua centrală", a spus Nicolls, cerându-şi scuze pentru întrerupere şi promiţând că va găsi cauza principală.
Şi Elon Musk şi-a cerut scuze: „Ne pare rău pentru întrerupere. SpaceX va remedia cauza principală pentru a se asigura că nu se va mai repeta", a scris CEO-ul SpaceX pe X.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0464 secunde