Emmanuel Macron îi cere noului preşedinte al Poloniei să sprijine construirea unei Europe care respectă statul de drept

193
1 min citire
Emmanuel Macron îi cere noului preşedinte al Poloniei să sprijine construirea unei Europe care respectă statul de drept - 1-1748934154.jpg
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut câştigătorului alegerilor prezidenţiale din Polonia, naţionalistul Karol Nawrocki, să sprijine construirea unei Europe puternice, independente şi care respectă statul de drept, informează agenţia AFP.
Să consolidăm împreună legătura care uneşte Polonia şi Franţa, în spiritul Tratatului de la Nancy, semnat în mai între cele două ţări", a declarat Emmanuel Macron. „Să continuăm să construim o Europă puternică, independentă, competitivă şi care respectă statul de drept", a adăugat preşedintele francez.
Candidatul partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) a câştigat la limită scrutinul în faţa primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski. Karol Nawrocki, un istoric naţionalist, a fost susţinut de preşedintele conservator la final de mandat, Andrzej Duda.
Victoria acestui admirator al lui Donald Trump constituie o lovitură majoră pentru guvernul polonez proeuropean al lui Donald Tusk, pe care Nawrocki l-a catalogat în luna mai drept un „lacheu al statului german”.
Victoria lui Nawrocki suscită, de asemenea, temeri cu privire la relaţiile Varşoviei cu Bruxelles-ul şi cu Ucraina vecină, a cărei dorinţă de aderare la NATO o critică.
XXX
Preşedintele american Donald Trump a felicitat Polonia pentru alegerea naţionalistului Karol Nawrocki la preşedinţia ţării.
„Felicitări Poloniei, aţi ales un CÂȘTIGÃTOR!”, a scris preşedintele SUA pe reţeaua sa socială Truth Social, împreună cu ceea ce el prezintă drept un titlu al canalului de televiziune Newsmax: „Un aliat al lui Trump câştigă în Polonia, şocând întreaga Europă". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0728 secunde